Loredana Zainea (foto), o tânără româncă de 28 de ani, este șofer de TIR în Marea Britanie de cinci ani. Oamenii își întorc șocați privirile când văd la volan o blondă seducătoare.
Loredana ar fi putut alege orice meserie. Este o femeie frumoasă, talentată și ambițioasă. A plecat din România, din orașul său natal Vulcan, Hunedoara, și s-a stabilit în localitatea Daventry, Northamptonshire (East Midlands).
Când s-a hotărât să urce în cabina de TIR și străbată drumurile Marii Britanii a știut că nu-i va fi ușor. Zilnic, ea trebuie să lupte cu prejudecățile bărbaților, la locul de muncă.
„Deși îmi fac meseria cu responsabilitate, există șoferi de camion bărbați care mă judecă pentru felul în care arăt și pentru faptul că sunt femeie. Sunt oameni care spun că nu voi putea parca camionul în mod corespunzător sau că nu pot face treaba la fel de bine ca un bărbat”, a declarat Loredana pentru Daily Star.
„Când urc în cabină și încep să conduc, ei văd imediat de ce anume sunt în stare și își schimbă rapid părerea despre mine. Dar nu ar trebui să fiu nevoită să-mi demonstrez abilitățile, pentru a nu fi judecată pentru slujba mea”, a mai spus Loredana.
Tânăra a mărturisit și de unde vine această pasiune.
„Bunicul meu a fost șofer de TIR în România și el este inspirația mea.
Mi-am petrecut cea mai mare parte a copilăriei alături de el”, a povestit tânăra româncă.
tunci când postează pe rețelele de socializare câte o fotografie lângă un TIR, prietenii din România imediat o felicită.
„Te admir foarte mult pt curajul tau… felicitări! Sa conduci un TIR, nu-i o joacă! Doamne ajuta!“, scriu cei mai mulți dintre ei.
„Este o responsabilitate enormă, dar pentru mine este cea mai frumoasă meserie”, le răspunde Loredana, sigură pe ea.
Românca le mulțumește tuturor șoferilor care-i urează „Drumuri bune!“.
Peste 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru…
Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, cea…
Iulius Gelu Bedea (foto) și-a înaintat demisia din funcția de manager interimar al Spitalului de…
Volumul lucrărilor de construcții din România a crescut cu 11,2% în primele șapte luni din…
113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…
Zvonurile spun că omul urlă de dimineața până seara, iar motivul real din spatele acestei…