Chiar dacă instituţiile subordonate sunt la zi cu avizele, primarul municipiului Petroşani, Tiberiu Iacob-Ridzi (foto), a solicitat demararea unei ample acţiuni de verificare a tuturor instalaţiilor electrice, pentru a preîntâmpina evenimentele nedorite, cu consecinţe grave, aşa cum s-a întâmplat în alte unităţi sanitare din ţară. Verificările sunt extinse şi la unităţile de învăţământ, având în vedere posibilitatea reluării cursurilor, din data de 8 februarie 2021.
Primarul Iacob-Ridzi a transmis directorilor de şcoli ca, începând cu data de 4 februarie 2021 să pornească instalaţiile de încălzire şi să verifice cu rigurozitate starea tehnică a acestora. ”Prin aceste măsuri dorim să preîntâmpinăm orice evenimente nedorite, care pot avea, din păcate, consecinţe grave. În ceea ce priveşte unităţile de învăţământ preuniversitar de pe raza municipiului nostru, ne dorim să asigurăm toate condiţiile, astfel încât actul educaţional să se desfăşoare în siguranţă, iar elevii şi cadrele didactice să beneficieze de căldură în şcoli şi grădiniţe, odată cu reluarea cursurilor”, a declarat primarul municipiului Petroşani.
(M. Gânju)
Polițiștii Serviciului Județean de Poliție Transporturi Hunedoara au desfășurat, împreună cu structuri din cadrul IPJ…
Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Hunedoara au reținut șase persoane în urma perchezițiilor domiciliare efectuate…
Într-o localitate din zonă nu mai e nici o liniște, că s-a ales praful de…
Eduard Flavius Benea, primarul comunei Vorța Pentru că Vorța face parte dintr-un proiect național de…
C.V., din municipiul Hunedoara Pentru că a fost arestat, după ce a încălcat un ordin…
Consiliul Județean Hunedoara a găzduit, ieri, o ședință de lucru pe tema implementării „Proiectului regional…