Categories: Comunitate

Verificări la locuinţele sociale

Maximilian Gânju

Autorităţile locale din Petroşani fac o inventariere a locuinţelor sociale atribuite nevoiaşilor, după ce au descoperit că unele apartamente au fost practic vandalizate, iar în altele, nu stă nimeni.

Blocul de locuinţe sociale dat în folosinţă de municipalitatea Petroşani a rezolvat problema câtorva sute de familii sărace din localitate, numai că nu toţi cei care au primit o casă cu chirie modică şi subvenţii nemăsurate au şi dreptul la ea. Dacă la repartiţie, au reuşit să înşele vigilenţa administraţiei locale, acum, le va fi greu să mai treacă de controlul inspectorilor municipalităţii. Pentru că asta promit edilii, un control la sânge al tuturor caselor sociale, iar verificarea se va face mai abitir decât până acum.
„Urmează o inventariere a tuturor locuinţelor sociale din Petroşani şi apoi, prin decizie a Consiliului Local, trebuie să le atribuim celor care au nevoie de ele, dacă vom constata că nu sunt locuite”, spun reprezentanţii Primăriei Petroşani. Aceştia admit că va fi greu ca locatarul unei locuinţe sociale să fie evacuat din spaţiu, doar pe motiv că nu s-a mutat în ea la atribuire, deoarece există o reglementare legală care spune că „persoana care primeşte în chirie o casă socială se consideră că locuieşte în ea şi doar pentru faptul că a intrat o singură dată”. De cealaltă parte, unii dintre cei care ocupă doar în acte garsonierele sociale susţin că nu s-au mutat în ele, pentru că nu au bani de utilităţi. Există însă şi un caz în care atât autorităţile abilitate, cât şi edilii trebuie să facă lumină. Un bătrân din Colonie a fost convins să-şi cedeze locuinţa unui asistat, iar în schimb, acesta l-a „cazat” în garsoniera pe care o primise drept locuinţă socială.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se încing spiritele într-o cunoscută firmă, unde o angajată cu state vechi pare să fi…

10 ore ago

Bulina albă

Adriana Ștefan, coordonatoarea Școlii de dans Sweet Angels Deva Pentru că a organizat impecabil spectacolul…

10 ore ago

Bulina neagră

S.R., din orașul Hațeg Pentru că pe numele lui a fost emis un ordin de…

10 ore ago

DOSARUL MALPRAXISULUI DE LA PETROȘANI: Chirurgul-șef scapă de închisoare prin prescripție, dar este obligat la despăgubiri uriașe alături de spital

Un chirurg de la Spitalul de Ur­gență Petroșani a scăpat de co­n­dam­narea penală pentru vătămare…

10 ore ago

DOSARE PENALE ÎN HUNEDOARA: Trei bărbați au fost arestați după ce au comis acte de violență, furt și vandalism

Trei bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore de polițiștii hunedoreni și introduși în…

10 ore ago

Deputatul Tiberiu Claudiu Bârstan: după cinci luni de criză și trei eșecuri, urmăm traiectoria trasată pe un drum cu bolovani

Magdalena Șerban Eugen Tomac, Adrian Veștea și Siegfried Mureșan reprezintă pri­mele trei nominalizări succesive pentru…

10 ore ago