Fapta a avut loc într-un mare complex comercial din București, localitate în care tânărul de 21 de ani, din Hunedoara, stătea de mai multă vreme în căutarea unui loc de muncă.
Doar că n-a fost nimic pe placul său din oferta bogată de joburi oferită de Capitală, așa că s-a pus pe furat. O perioadă i-a mers, astfel că hunedoreanul fura cosmetice de firmă și apoi le vindea la colț de stradă, dar a fost prins.
Măsuri impuse
„Optând pentru soluţionarea cauzei în baza procedurii simplificate, inculpatul a recunoscut expres şi integral fapta pentru care a fost trimis în judecată, această atitudine procesuală fiind adoptată şi cu prilejul verificării măsurii arestării preventive dispuse faţă de el”, au arătat anchetatorii. Tânărul a mai fost condamnat de Judecătoria Hunedoara în mai multe rânduri încă din vremea în care era minor, tot pentru infracțiuni asemănătoare. Acesta le-a spus judecătorilor că este consumator de droguri și alcool, iar când a comis tâlhăria se afla sub influența substanțelor psihoactive. Judecătoria Sectorului 3 București l-a condamnat la 1 an şi 9 luni de închisoare cu suspendare și l-a trimis înapoi la Hunedoara, unde va trebui să respecte măsurile impuse prin Biroul de Probațiune Hunedoara, dar și să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 90 de zile la Episcopia Devei și Hunedoarei sau la Primăria municipiului Hunedoara – Consiliul Local al Mun. Hunedoara – Căminul pentru persoane vârstnice. (M.Gânju).
În evenimentul rutier a fost implicat un singur autoturism, iar în acesta se aflau doar…
În toată această perioadă, pompierii Detașamentului Petroșani împreună cu lucrători ai Ocolului Silvic au acționat…
S.C. APA PROD S.A. Deva continuă strategia de modernizare și digitalizare a serviciilor oferite comunității…
Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Hunedoara au desfășurat, cu sprijinul jandarmilor și sub…
Se vorbește prin târg că e scandal mare cu o firmă de construcții care a…