Victima, în vârstă de 53 de ani, lucra ca paznic pe o plajă de pe litoral, dar a avut un conflict verbal cu tânărul din Vălișoara, și el aflat în vacanță alături de iubita lui și alte două tinere.
Potrivit anchetatorilor, deși era trecut de miezul nopții, prietena hunedoreanului ar fi mutat un șezlong pentru a face poze iar paznicul i-a reproșat acest lucru și le-a cerut să plece. Tânărul din Vălișoara s-a simțit lezat și de aici a început un conflict în urma căruia paznicul a murit. În fața anchetatorilor, Robert B. s-a apărat susținând că a fost lovit cu o sapă de către paznic iar el s-a apărat. „A explicat că, iniţial, întrucât îi tot gonea de acolo, s-au înjurat reciproc. Crezând că acesta îi va lovi iubita cu săpăliga, i-a aplicat victimei vreo trei-patru pumni şi atunci a apărut un alt bărbat în sprijinul victimei. L-a lovit cu sapa. Atunci, s-a enervat şi i-a aplicat o ultimă lovitură bărbatului, un pumn în figură, doborându-l la sol. În cădere omul s-a lovit cu capul de aleea de lemn. În continuare l-a alergat pe celălalt bărbat, dar nu l-a prins, aşa că au stat toţi patru ascunşi în vegetaţia de la marginea plajei, pentru ca apoi să urce pe faleză şi să roage un comerciant să sune la 112. Agresorul a precizat că nu şi-a dat seama că starea victimei este atât de gravă, pentru că altfel ar fi ajutat-o, mai ales că a făcut voluntariat la ambulanţă şi ştie să acorde primul ajutor. Când a fost întrebat de ce nu a părăsit pur şi simplu plaja la solicitarea victimei, el a răspuns că nu are scuză şi că nu ştie ce să spună”, se mai arată în anchetă. Tânărul din satul Vălișoara a fost condamnat de Tribunalul Hunedoara la 5 ani de închisoare cu executare pentru lovituri cauzatoare de moarte, dar soluția instanței de fond nu este definitivă. (M.Gânju).
Povestesc cârcotașii pe la colțuri că un angajat dintr-o instituție a plecat de la muncă…
Plutonierul Bogdan Raita, din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Hunedoara, Pentru că a câștigat mai…
D.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru trafic de droguri…
Oricine nu achită o factură, fie că e la curent, la gaz, la telefon, în…
Miercuri după amiază. Un telefon mă anunță că primarul comunei Băița, Damian Diniș, a murit.…
Magdalena Șerban Medicul de urgență este primul care evaluează pacientul, pune un diagnostic preliminar și…