Categories: Actualitate

Vaccinări pe bandă rulantă în județ

Un număr record de persoane s-au vaccinat împotriva Covid în judeţul Hunedoara, peste 3.100 de oameni prezentându-se la centrele de vaccinare într-o singură zi, de 10 ori mai mulţi comparativ cu o zi din luna august, relevă datele Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Hunedoara.

Se tem să nu se îmbolnăvească
„Am avut, marţi, un record de 3.182 de persoane în toate centrele de vaccinare, inclusiv la medicii de familie. Adresabilitatea a crescut foarte mult. Am crescut şi noi numărul centrelor de vaccinare, iar acum avem 12 asemenea centre în judeţ. Chiar şi medicii de familie ne solicită din ce în ce mai mult vaccin. Ne bucurăm că oamenii se îndreaptă cât mai mult spre vaccinare pentru că este singura soluţie să scăpăm de acest virus”, a declarat Sebastian Mezei, directorul executiv al DSP Hunedoara.
Potrivit acestuia, există mai multe motive pentru care oamenii au început să se vaccineze, majoritatea temându-se să nu se îmbolnăvească de COVID-19. Nu este exclus însă şi faptul că accesul în instituţii sau centre comerciale este permis doar pe baza certificatului verde.
„Sunt mai multe motive pentru care oamenii au început să se vaccineze. Unul dintre motivele principale este faptul că a crescut foarte mult numărul cazurilor pozitive la nivel naţional, dar şi în judeţ. Un alt motiv ar fi că a crescut extrem de mult, din păcate, numărul persoanelor decedate de COVID-19. Discutăm de aproape 100 de persoane, în ultimele 14 zile, ceea ce este absolut dramatic. Un al treilea motiv este cel legat de obligativitatea prezentării certificatului digital, fără de care lumea nu poate fi atât de mobilă şi, cumva, le limitează deplasările”, a precizat reprezentantul DSP Hunedoara.
De la începutul campaniei de vaccinare, în judeţul Hunedoara au fost administrate peste 229.000 de doze de vaccin, din care mai mult de 126.000 reprezintă prima doză. Peste 88.000 de hunedoreni au făcut doza a doua, iar 14.300, doza a treia. (A.Năstase).

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

De 1 mai, „fântâna muzicală” de la Hunedoara îşi reia programul.

Programul cu jocuri de lumini şi sunet se va derula vinerea, sâmbăta şi duminica, de…

8 ore ago

Festivitate de premiere a viitorilor profesioniști în economie, la Consiliul Județean Hunedoara

Un număr de 20 de elevi participanți la etapa județeană a Concursului Național de Cultură…

8 ore ago

Femeie găsită de polițiști în stare gravă, în Hațeg. Investigațiile sunt în curs, pentru stabilirea circumstanțelor incidentului

O intervenție rapidă a polițiștilor din Hațeg a dus la identificarea unei femei de 27…

11 ore ago

Cod roşu de aniversare – Max a împlinit un an!

‍ Max, colegul nostru cu nas fin și energie cât cuprinde, a împlinit, astăzi, 1…

16 ore ago

Szell Lorincz, noul prefect de Hunedoara

De astăzi, noul prefect al județului este Szell Lorincz (UDMR). El este singurul care a…

16 ore ago

POLIȚIȘTII DIN HUNEDOARA AU IDENTIFICAT ȘI REȚINUT UN TÂNĂR BĂNUIT DE COMITEREA UNEI TÂLHĂRII CALIFICATE

Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Hunedoara au reușit identificarea și reținerea unui tânăr…

19 ore ago