Categories: Comunitate

Urmează Serbările Naţionale de la Ţebea

 

     Sâmbătă şi duminică, hunedorenii sunt aşteptaţi la Serbările Naţionale de la Ţebea, manifestări comemorative prilejuite de împlinirea a 147 de ani de la moartea „Crăişorului Munţilor“, Avram Iancu. Evenimentul este organizat de Instituţia Prefectului – Judeţul Hunedoara, Consiliul Judeţean Hunedoara, Centrul de Cultură şi Artă al judeţului Hunedoara şi Primăria comunei Baia de Criş.
     Panteonul Moţilor, leagăn istoric
La fiecare început de septembrie, românii vin la mormântul lui Avram Iancu, pentru a-i comemora trecerea la cele veşnice. O manifestare care adună laolaltă oameni simpli, feţe bisericeşti, oficiali ai judeţului, dar şi politicieni de la nivel înalt. Sâmbătă, de la ora 20, Andrei Păunescu va susţine un recital special, iar seara se va termina cu foc de tabără şi artificii. Duminică, acţiunile la care participă mii de oameni vor debuta la ora 10:30 cu un ceremonial religios la biserica din localitate, unde se află complexul istoric şi mormântul marelui erou. Slujba va fi urmată de evocarea istorică a evenimentului şi de ceremonia depunerii de coroane, apoi de defilarea gărzii de onoare. Aşa cum este obişnuinţa, iubitorii de neam se vor putea bucura de un spectacol de muzică populară ce va începe la ora 14:30 şi îi va reuni într-un program artistic de excepţie pe Maria Ciobanu, Nicolae Furdui Iancu, Sava Negrean Brudaşcu, Matilda Pascal Cojocăriţa, Veta Biriş, Mariana Anghel, Ciprian Roman, Cristian Fodor, Bogdan Toma, Ovidiu Homorodean, Ovidiu Olari, Gheorghe Călţun Brancu, Felicia Stoian, Ciprian Pop, Maria Coman, Petrică Paşca, Ionel Coza, Pera Bulz, Adriana Anghel şi Tudor – micul patriot. Vor mai evolua Grupul Voievozii Munţilor – Covasna şi Ansamblul Folcloric Profesionist Drăgan Muntean (dirijor prof. George Cîlţea, coregraf Mircea Resiga). Prezentarea va fi asigurată de îndrăgita Iuliana Tudor, iar realizator este Elise Stan. Totul va fi transmis de către televiziunea publică.
„Avram Iancu şi Ţebea sunt simbolurile unităţii noastre naţionale, de aceea întregul demers este atât de important. Cât priveşte latura artistică, încercăm ca prin folclor autentic, ce va fi interpretat de nume mari ale cântecului popular, să aducem în prim plan valorile care ne definesc de sute de ani. Prin intermediul lor, ne cultivăm zestrea naţională pentru care înaintaşii noştri s-au sacrificat, promovându-ne în egală măsură patrimoniul istoric şi cultural. Va fi un regal muzical de la care ar fi păcat să lipsiţi“, a spus Ciprian Roman (foto stânga), managerul Centrului de Cultură şi Artă al Judeţului Hunedoara.
La rândul său, primarul din Baia de Criş, care va fi şi gazda complexului de manifestări, a apreciat că ,, aceste serbări nu aduc doar un omagiu istoric, ci le arată românilor de astăzi că spiritul Revoluţiei paşoptiste nu a murit, iar românii adevăraţi mai cred încă în dreptate şi frăţie. Suntem mândri că putem să ne cinstim eroii care au sfinţit aceste locuri prin apartenenţa şi rădăcinile lor, făcându-ne cinste şi sacrificându-se pentru binele naţiunii. Vă aşteptăm în număr cât mai mare”, a fost invitaţia lansată de Liviu Mihaiu Gorcea (foto dreapta).
De amintit că Avram Iancu s-a născut în anul 1824, pe vremea cireşelor, aşa cum se consemnează, într-o familie de ţărani moţi înstăriţi şi a profesat ca avocat. A murit în noaptea dinspre 10 spre 11 septembrie 1872 în comuna Baia de Criş şi a fost înmormântat în Panteonul Moţilor de la Ţebea. Este considerat cel mai mare Erou Naţional al românilor din Transilvania, care a avut un rol determinant în afirmarea identităţii şi a drepturilor naţionale pe pământ strămoşesc.(Magdalena Şerban)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj trist din zona noastră i-a fentat pe unii de…

2 zile ago

Bulina albă

Florin Maxim, antrenorul Corvinului Hunedoara Pentru că echipa pe care o antrenează a ajuns în…

2 zile ago

Bulina neagră

C.C., din Valea Jiului Pentru că a fost acuzat de distrugere, după ce bărbatul a…

2 zile ago

Povestea merge mai departe. Mai frumos, mai incitant. „Citești și câștigi!”, la a X-a ediție

Concursul “Citești și câștigi” a ajuns la a 10-a ediție. „Ai învins? Continuă! Ai pierdut?…

2 zile ago

Amenințări și intimidări în pre-campanie

Președintele CJ Hunedoara cere pre­fec­tului să se implice pentru ca alegerile să fie corecte De…

2 zile ago

Ardeu, în centrul atenției administrative din Balșa

Magdalena Șerban Comuna Balșa prinde aripi în ma­terie de investiții, satul Ardeu urmând să fie…

2 zile ago