Serbările de la Ţebea, fără spectacol folcloric şi târgul meşterilor populari

Câteva sute de persoane au luat parte ieri, la Ţebea, la manifestările comemorative dedicate împlinirii a 148 de ani de la moartea Eroului Naţional Avram Iancu, or­ga­nizatorii insistând pe respectarea măsurilor de protecţie sanitară pentru prevenirea infecţiei cu SARS-CoV-2.
Un sobor de preoţi a oficiat o slujbă de comemorare la mormântul lui Avram Iancu, din cimitirul bisericii din Ţebea, iar un istoric a vorbit celor prezenţi despre importanţa eroului naţional pentru istoria României.


„Aici, la Ţebea, în capitala Ţării Zarandului, se cuvine să ne concentrăm, în rugăciune, asupra priorităţilor ţării noastre, pentru a construi o societate a viitorului lu­minoasă, atractivă pentru tinerii noştri, prosperă şi echi­librată. Duhul lui Iancu este duhul dragostei de fraţi, este spiritul libertăţii, ca valoare supremă, postulată de Evanghelie. Este întruchiparea, în variantă românească, a valorilor care ne fac fericiţi şi împliniţi”, a spus, la rândul său, Preafericitul Gurie, episcopul Devei şi Hunedoarei.
Ceremonialul de la Ţebea a mai inclus depuneri de coroane de flori din partea Preşedinţiei, Guvernului şi Parlamentului României, din partea autorităţilor judeţene şi locale, precum şi a partidelor politice. La ma­nifestări au luat parte prefectul judeţului Hunedoara, Vasilică Potecă, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara, Mircea Bobora, parlamentari, lideri de partide politice, reprezentanţi ai autorităţilor şi dife­ritelor instituţii ale statului. Din cauza măsurilor de pro­tecţie sanitară, spectacolul folcloric şi târgul meşterilor populari au fost anulate.
Avram Iancu s-a născut la 1824, într-o familie de moţi înstăriţi din comuna Vidra de Sus. De profesie avocat, la Revoluţia de la 1848, Avram Iancu făcea parte dintre frun­taşii intelectualităţii româneşti transilvănene lup­tătoare pentru emancipare socială şi naţională.
A fost unul dintre iniţiatorii şi organizatorii adunărilor publice de la Blaj, din 30 aprilie, 15-17 mai şi 15-23 sep­tembrie 1848 şi conducătorul cetelor înarmate de ţărani şi mineri din Munţii Apuseni, în rândurile cărora se bucura de o mare popularitate. Avram Iancu a murit la 10 septembrie 1872 în comuna Baia de Criş şi trei zile mai târziu a fost înmormântat în cimitirul de la Ţebea, lângă Gorunul lui Horea. (S. Blada)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

„Liderul” care turna pe la doi ș-un sfert, pe la toți tablagiii care-i pu­teau garanta…

3 ore ago

Bulina albă

Channela-Alessia Miloș, elevă din comuna Sântămăria-Orlea Pentru că a fost desemnată și premiată drept „Cel…

3 ore ago

Bulina neagră

Darius V. din Vulcan, recidivist abia eliberat din penitenciar Pentru că riscă iar să ajungă…

3 ore ago

Dosarul hoților de motorină s-a prescris

Indivizii înarmați cu bâte și un pistol au terorizat, în toiul nopții, un paznic de…

3 ore ago

Trăiește toată viața cu vina că și-a ucis fiica și soțul

De teamă că s-a înnorat afară și o să vină o furtună puternică, o hune­doreancă…

3 ore ago

Medicul din Orăștie, prins că lua șpagă pentru obținerea pensiei de invaliditate, condamnat la 4 ani de închisoare

Doctorul hunedorean profesa pe lângă Casa Județeană de Pensii Sibiu, iar în dosarul instrumentat de…

3 ore ago