Categories: Comunitate

Urgențele stomatologice pot fi tratate, gratuit, la Spitalul din Hunedoara

Magdalena Șerban

 

O durere de dinți nu te întreabă nicicând dacă ai sau nu bani în buzunar. Așa că nu oricine își poate permite să acceseze sistemul privat. Prin urmare, administrația publică din Hunedoara și conducerea Spitalului Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” din municipiu au decis să pună în slujba comunității, începând cu 5 decembrie 2022, un cabinet medical destinat urgențelor stomatologice.

 

Demers special pentru hunedoreni

„În cazul unor urgențe stomatologice, vizita la un dentist în decurs de 30 de minute sau mai puțin de la constatarea urgenței poate însemna diferența dintre salvarea sau pierderea unui dinte. Foarte mulți hunedoreni au reclamat nevoia existenței unui cabinet medical stomatologic care să facă parte din structura spitalului și la care să poate apela atunci cand au mare nevoie. Toate aceste doleanțe s-au materializat pentru că din 5 decembrie 2022 va începe programul de lucru în cadrul cabinetului stomatologic ce se află în clădirea din curtea spitalului, areal unde își desfășoară activitatea și Serviciul Județean de Ambulanță Hunedoara (mai exact la etajul 1 al edificiului). Dotările cabinetului sunt noi, fiind echipat cu un unit dentar extrem de fiabil și performant. De asemenea, au fost achiziționate și materialele sanitare necesare. Spitalul a angajat pentru această structură, prin concurs, doi medici stomatologi”, a comunicat Radu Budae (foto), managerul Spitalul Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” Hunedoara. În ceea ce privește programul de lucru, acesta va fi Luni – în intervalul orar 7:30-14:30, Marți de la 7:30 la 14:30, Miercuri între 7:30 și 21:30, Joi de la 7:30 la 21:30, Vineri de la 7:30 la 21:30, Sâmbătă între 7:30 și 14:30, iar Duminică de la 7:30 la 14:30. Conducerea unității medicale a mai precizat că principalele urgențe stomatologice ce vor fi tratate sunt pulpite acute (inflamarea ”nervului dentar” ce cauzează durere dentară constantă), abcese endodontice și parodontale (apariția unei pungi cu puroi la nivelul dintelui sau a gingiei), luxații sau subluxații dentare (dinte slăbit, deplasat de la locul său), fracturi dentare (dinte rupt sau crăpat). Pacienții trebuie să se prezinte, la fel ca la orice linie de urgență, cu buletinul.

 

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Ce avem noi aici? Cla­sica întrebare pe care și-au pus-o niște băieți cu ochii albaștri,…

8 ore ago

Bulina neagră

Romică V., din Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată de către procurori pentru…

8 ore ago

Bulina albă

Alexandru Simina, elev al Colegiului Național „Aurel Vlaicu” din Orăștie Pentru că va reprezenta România…

8 ore ago

Facturi mai mari pentru apa care NU este de băut: Noul tarif unic impus de la 1 octombrie

Lo­cu­itorii de­ser­viți de SC Apa Prod SA Deva vor plăti un tarif unic de 6,35…

9 ore ago

Condamnări grele pentru doi traficanți de droguri din Valea Jiului: Au primit 9 ani, respectiv peste 6 ani de închisoare

Tribunalul Hunedoara a dictat pe­dep­se severe cu executare împotriva a doi traficanți de droguri din…

9 ore ago

Justiția a eșuat după 9 ani: Dosarul accidentului mortal de la Aeroclubul Deva, închis definitiv prin prescripție

Dosarul tragediei aviatice din 2017 de la aerodromul Săulești, în care un elev pilot de…

9 ore ago