În cauză au rezultat probe privind săvârşirea infracţiunii menţionate de către suspect, astfel încât s-a dispus faţă de acesta punerea în mişcare a acţiunii penale şi s-a formulat propunere de arestare preventivă la judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Hunedoara.
Din actele de urmărire penală efectuate până în prezent a rezultat că, la sfârşitul lunii ianuarie 2014, după ce a reluat relaţia de concubinaj cu victima FNM, pe fondul unor accese de gelozie a ameninţat-o în repetate rânduri că o va omorî cu cuţitul, iar în noaptea de 14/15.02.2014, după ce a consumat băuturi alcoolice, inculpatul a revenit la locuinţa comună şi cu un cuţit de bucătărie a lovit victima de mai multe ori, producându-i leziuni grave care i-au cauzat decesul. Inculpatul a fugit de la locul faptei şi a încercat să se ascundă la un martor.
Facem precizarea că începerea urmăririi penale şi punerea în mişcare a acţiunii penale sunt etape ale procesului penal, reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie. Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirii răspunderii penale.
Borfașule, dă banii înapoi! Apelativul devenit oarecum consacrat se aude tot mai des după un…
Prof. Robert Humel din Petroșani, apreciat artist plastic Pentru că a fost ales președinte al…
Nicolae P., din Petrila Pentru că a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de…
Sistemul de finanţare a spitalelor, în special unităţile de primiri urgenţe, se confruntă cu un…
Hunedoreanul Gheorghe Barbu, din comuna Peștișu Mic, sat Mănerău, a fost găsit de cei de…
Un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost reținut de polițiști pentru 24…