Categories: Actualitate

Poliţist din Deva suspectat de proxenetism, reţinut de DGA

Maximilian Gânju

Agentul de poliţie din cadrul Poliţiei municipiului Deva se folosea de metoda ”loverboy” şi ar fi determinat mai multe tinere să se prostitueze. Agentul şi-a convins şi un coleg să nu-i amendeze o cunoştinţă care încălcase legislaţia rutieră, astfel că şi acest poliţişt este cercetat penal.

A racolat mai multe tinere
Ancheta derulată de către ofiţerii de la Serviciile judeţene anticorupţie din Hunedoara, Alba şi Caraş Severin, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, arată că alte patru persoane sunt implicate în dosar. Anchetatorii au efectuat un număr de şapte percheziţii domiciliare pentru alcătuirea probatoriului în dosarul penal în care sunt vizaţi cei doi angajaţi ai IPJ Hunedoara şi alte persoane suspectate de săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie. De asemenea, au fost puse în executare patru mandate de aducere faţă de patru suspecţi, doi dintre aceştia fiind poliţişti. ”Astfel, în anul 2019, ofiţerii S.J.A. Hunedoara au fost delegaţi de unitatea de Parchet să efectueze cercetări cu privire la suspiciuni de săvârşire a unor infracţiuni de proxenetism de către un agent de poliţie din cadrul Poliţiei municipiului Deva. Din cercetări s-a stabilit că acesta, beneficiind de sprijinul unei persoane fără calitate specială şi utilizând metoda “loverboy” a racolat mai multe tinere pe care, ulterior, le-a determinat să se prostitueze”, a informat DGA. Totodată, în luna decembrie 2019, agentul de poliţie a intervenit pe lângă un coleg poliţist din cadrul unui post de poliţie din judeţ în sensul ca acesta să nu aplice o sancţiune contravenţională unui cunoscut depistat încălcând reglementări rutiere. Poliţistul suspect de proxenetism a fost reţinut, pe numele său fiind cerut un mandat de arestare preventivă.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Borfașule, dă banii îna­poi! Apelativul de­ve­nit oarecum con­sa­crat se aude tot mai des după un…

12 ore ago

Bulina albă

Prof. Robert Humel din Petroșani, apreciat artist plastic Pentru că a fost ales președinte al…

12 ore ago

Bulina neagră

Nicolae P., din Petrila Pentru că a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de…

12 ore ago

Dezechilibru major în finanţarea spitalelor; de la 1 octombrie, ambulanţele rămân fără combustibil

Sistemul de finanţare a spi­ta­lelor, în special unităţile de pri­miri urgenţe, se confruntă cu un…

12 ore ago

Apel pentru identificarea familiei

Hunedoreanul Gheorghe Barbu, din comuna Peștișu Mic, sat Măne­rău, a fost găsit de cei de…

12 ore ago

Tânăr reținut de polițiști după o agresiune comisă în Hunedoara

Un tânăr în vârstă de 24 de ani a fost reținut de polițiști pentru 24…

12 ore ago