Categories: Actualitate

Poliţistul „loverboy”, arestat preventiv pentru 30 de zile

Maximilian Gânju

Agentul încadrat la Poliţia Deva a cerut instanţei de judecată să fie cercetat sub control judiciar sau arest la domiciliu, solicitare respinsă de instanţă. Decizia Judecătoriei Deva a fost contestată de poliţist.

A făcut contestaţie
Procurorii au cerut magistraţilor deveni arestarea preventivă a lui Leontin Claudiu Delie (foto), pentru săvârşirea infracţiunilor de proxenetism, (trei fapte), instigare la infracţiunea de abuz în serviciu, cât şi pentru comiterea infracţiunii de fals în declaraţii. Totodată, judecătorii deveni au respins cererile formulate de inculpat prin apărător ales privind respingerea propunerii de luare a măsurii arestării preventive şi de luare a măsurii preventive a arestului la domiciliu sau a controlului judiciar. Poliţistul a făcut contestaţie iar dosarul său va ajunge la Tribunalul Hunedoara, însă până la soluţionare rămâne în arest preventiv. Ancheta a fost derulată de către ofiţerii anticorupţie din Hunedoara, Alba şi Caraş Severin, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara. Delie, alături de alte patru persoane, ar avea implicare într-un dosar în care anchetatorii au efectuat un număr de şapte percheziţii domiciliare. Un alt poliţist este şi el cercetat penal. ”În anul 2019, ofiţerii S.J.A. Hunedoara au fost delegaţi de unitatea de parchet să efectueze cercetări cu privire la suspiciuni de săvârşire a unor infracţiuni de proxenetism de către un agent de poliţie din cadrul Poliţiei municipiului Deva. Din cercetări s-a stabilit că acesta, beneficiind de sprijinul unei persoane fără calitate specială şi utilizând metoda «loverboy» a racolat mai multe tinere pe care, ulterior, le-a determinat să se prostitueze”, a informat DGA. Totodată, în luna decembrie 2019, agentul de poliţie a intervenit pe lângă un coleg din cadrul unui post de poliţie din judeţ în sensul ca acesta să nu aplice o sancţiune contravenţională unui cunoscut depistat încălcând reglementări rutiere.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Oare dc ati dat doar numele politistului , ceilanti sunt sifoanele? Ciocanel ,Vulpe ,Bivolu si restu??? Dc nu le dati numele , de cine va e fruca , halal ziar... dati stirea completa...

  • Neo ,tu de unde sti ca nu este , iti zic sigur ca este un sifon ? Nu ai de unde sa sti ce face pe ascuns ... ;)

Recent Posts

Primarul din Uricani a murit

Danuţ Buhăescu a încetat din viaţă. Dumnezeu să îl ierte.

12 ore ago

DAS Deva plătește, luni și marți, suplimentul pentru energie cu combustibili solizi

Peste 100 de familii şi persoane singure, din municipiul Deva, care beneficiază de supliment pentru…

2 zile ago

Festivalul Național de Umor „Liviu Oros” – ediția a XXV-a

Primăria Municipiului Deva și Centrul Cultural „Drăgan Muntean”, organizează în perioada 9–10 octombrie 2026, cea…

2 zile ago

Piața construcțiilor în 2026: Între recorduri rezidențiale și noi provocări economice

Volumul lucrărilor de construcții din România a crescut cu 11,2% în primele șapte luni din…

2 zile ago

„Nunta de aur” – peste 100 de cupluri din Hunedoara, sărbătorite, felicitate şi premiate

113 cupluri din oraşul nostru care anul acesta împlinesc 50 de ani de căsnicie au…

2 zile ago