Categories: Actualitate

Universitatea din Petroşani, prezentă la Washington

Un eveniment internaţional derulat în Statele Unite ale Americii, o mare expoziţie de prezentare a universităţilor din intreaga lume, adună mii de centre universitare de pe mapamond, iar România a avut 24 de reprezentanţi. Universitatea din Petroşani şi-a prezentat atât oferta educaţională, cât şi inovaţiile obţinute în urma muncii de cercetare.

”Noi căutăm să promovăm toate specializările universităţii noastre atât în România, cât şi pe plan internaţional. Am fost cu o colegă, lector dr. Oana Răvaş, la Washington, la cea mai mare expoziţie de prezentare a universităţilor din întreaga lume, unde au fost 10.000 de participanţi. (…) Am avut plăcerea să luăm contact cu o serie de universităţi din afara Europei, din Japonia, Koreea de Sud, China, Taiwan, India, America Latină – Peru, Chile, Argentina. De asemenea, cu universităţi din SUA şi Canada, toate concurând la realizarea unor parteneriate, care din acest an pot fi finanţate şi pe programul Erasmus+, pe o linie K107, cu posibilitatea de schimburi de studenţi şi cadre didactice cu aceste universităţi. Este o premieră şi pentru universitatea noastră şi acum am început deja să primim aceste acorduri prealabile de parteneriat, după care facem demersurile pentru finanţarea Erasmus”, a declarat prof.univ. dr.ing. Radu Mihai Sorin (foto), rectorul Universităţii Petroşani. (M. Gânju)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Biblioteca Județeană recomandă cartea acestei săptămâni

Magdalena Șerban Propunerea adresată de reprezentanţii Bibliotecii Judeţene “Ovid Densusianu”  Hunedoara  Deva pentru lecturare în…

14 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Spun gurile rele din sudul județului nostru cum că un individ uns cu toate alifiile,…

24 de ore ago

Bulina albă

Geanina Marin Diu, profesor la Grădinița PP3 din Petroșani Pentru organizarea unui spectacol caritabil în…

24 de ore ago

Bulina neagră

Marius Ș., din municipiul Lupeni Pentru că a fost condamnat la închisoare după ce a…

24 de ore ago

Dragoste cu năbădăi între doi foști soți din Vulcan

Ea a invocat faptul că este o victimă a partenerului, că este abuzată fizic și…

24 de ore ago

Amintirea unui cântec frânt…

Biblioteca Județeană „Ovid Densu­sianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, a organizat un…

24 de ore ago