Magdalena Șerban
Rectorul Universității din Petroșani, prof.univ.dr.ing. Sorin Mihai Radu, este cel sub conducerea căruia instituția de învățământ superior din Valea Jiului resimte un mare avânt, dezvoltarea școlii superioare făcându-se pe mai multe paliere. Astfel, unul din obiectivele pentru anul curent constă în acreditarea specializării de Inginerie Robotică, în cadrul Facultății de Inginerie Mecanică și Electrică. Acest segment este foarte cerut în era tehnologiilor bazate pe inteligența artificială. Acreditarea va fi posibilă din vară, cel mai devreme, când se vor putea înscrie și primii studenți.
Noi orizonturi
„Anul acesta avem o serie de reacreditări, fiind și momentul de reacreditare a Universității și a școlii doctorale. Avem 10 programe de studii pe care le reacredităm, însă vom acredita și unul nou, cel de Robotică. Este o nișă la mare căutare în vremurile actuale și cu siguranță și în cele viitoare, fiind una de perspectivă nu doar la nivel național, ci și internațional. Interesul tinerilor față de acest domeniu de studiu determină o atenție cuvenită și din patrtea noastră pentru aceast domeniu strategic și, bineînțeles, interesul ce se regăsește pe piața muncii. Dacă se acreditează până luna mai, va intra pe listă începând cu admiterea din iulie, dacă nu, cu admiterea din septembrie. Ne-am bucura să vină aici absolvenții de liceu, mai ales că sunt mulți pasionați de Robotică în liceele din Valea Jiului din Hațeg, din Deva sau Hunedoara. Ba mai mult, vom crea împreună cu colegii mai tineri un fel de Centru de Robotică, un fel de hub pentru a atrage pasionații din licee și să colaborăm cu ei, să-i pregătim într-un fel, înainte de a deveni studenți la noi la universitate. Lucrăm pentru a depune un dosar, de asemenea, pentru Educație Fizică și Sport. La Școala Doctorală, acredităm un nou domeniu care este acum în domeniul economic: Administrarea Afacerilor. Am început demersurile și suntem în perioada de acreditare tot așa, la Agenția Română de Asigurare a Calității în Învățământul Superior, și cu acest domeniu de doctorat. Vrem să îl adăugăm la acreditarea școlii doctorale din toamnă, și de anul viitor să fie deja funcţional”, a anunțat prof. univ. dr. ing. Sorin Mihai Radu, rectorul Universității din Petroșani. De menționat că în prezent, la nivel național, specializarea de Robotică este studiată la licență
în Universitățile Politehnice de la București, Cluj, Sibiu, Brașov sau Oradea.
Evenimentul s-a produs astăzi după amiază, iar pentru gestionarea situației de urgență, la fața locului…
Vorbesc gurile rele că un edil din zona noastră s-a enervat rău după ce la…
Nicolas Thomas Philipps, elev la Colegiul Economic „Emanuil Gojdu” din municipiul Hunedoara Pentru că a…
S.T., din municipiul Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru mai multe furturi…
Trei ani de închisoare cu suspendare a primit individa pentru că a jefuit în plină…
Două case din localitatea Săcărâmb, comuna Certeju de Sus, au fost cuprinse, recent, de un…