Uniunea Naţională pentru Salvarea Aparenţelor

Dacă la demonstraţia organizată de 1 Mai de către Marian Vanghelie, „reporterii «Realităţii»” au vânat, pentru interviuri, doar persoane cu aparenţe dubioase, care habar nu aveau de ce erau acolo, dar mergeau „înainte”, cu totul altfel au stat lucrurile cu noul partid autoplasat sub sigla lui unumaimuncitoresc, Uniunea Naţională pentru Progresul României.
Lăsăm la o parte faptul că numele ăsta poate funcţiona mulţumitor doar sub forma sa de UNPR, altfel, mi se pare nu pretenţios, ci de-a dreptul hilar. Mulţi n-or să ştie ce este UNPR, aşa că ar putea fi FRNC sau UNSA, cu aceeaşi valoare semantică.
Nu am nimic nici cu intenţiile de a forma noi partide, cu condiţia să izvorască fie din presante nevoi ideologice, fie din convingerea că o mână de oameni poate veni cu soluţii pe care celelalte partide nu vor sau nu ştiu să le pună în practică. Nu e cazul. Toţi capii UNPR au fost pe la alte partide, fără să-i fi caracterizat altceva, decât bunul-simţ (Cristian Diaconescu) sau un anume profesionalism, dacă ar fi să ne luăm după Băsescu (Marian Sârbu). Până au fost pe la PNL sau PSD, nu am detectat la respectivii viziuni legate de progresul României.
E cel puţin o coincidenţă ciudată faptul că există nemulţumiţi doar la PNL şi PSD. Sau poate se aplică regula simplă că de la Putere nu pleacă nimeni? Aşa-zişii (acum) „independenţi” s-au regăsit doar în partidele pomenite, bucuria şi satisfacţiile de a fi membru PDL rămânând de neegalat. Nu degeaba pedelistul Mircea Toader îşi numea colegii, acum vreo săptămână, soldaţi credincioşi. Să fiu bine înţeles – nu le bag de vină, ba chiar i-aş putea admira, căci apreciez o anume consecvenţă. Cred că plecarea dintr-un partid ar trebui motivată cu seriozitate, nu cu figura de copil supărat a lui Diaconescu sau cu frustrarea lui Sârbu, că nu l-a lăsat Ponta ministru. Doar că e plin de traseişti politici, oportunişti pentru care ideologia este pe post de sul al lui Victor Rebengiuc, prietenii ştiu de ce. Când PDL va pierde puterea, se vor găsi şi acolo o sumedenie de indivizi cu revelaţii. Nici nu are rost să mai discutăm.
În adunarea pregătită pentru poză a celor de la UNPR, m-a întristat doar figura sus şi des-pomenitului Diaconescu, pe care-l credeam de altă factură.
Eu cred (fără pretenţii de originalitate) că partidul ăsta e calp. Cred că e un construct artificial, care ar putea deveni o piesă într-un joc democratic regizat. Până la proba contrarie, orice ar face, nu-l voi putea numi altfel, decât Uniunea Naţională pentru Salvarea Aparenţelor.