S-au pus bazele colaborării cu mediul de afaceri

Ieri, 27 ianuarie 2021, preşedintele Con­siliului Judeţean Hunedoara, Laurenţiu Nistor (foto stânga), a avut o întrevedere online cu pre­şe­dintele Uniunii Naţionale a Patronatului Român, Ioan Lucian (foto dreapta), şi cu membri ai uniunii.
Întâlnirea solicitată de conducerea UNPR a avut ca scop identificarea modalităţilor prin care Consiliul Judeţean Hunedoara poa­te sprijini propunerile făcute de mediul de afaceri concretizate în proiecte ce vizează dezvoltarea învăţământului dual, înfiinţarea unei Comisii Economice Consultative, înfiin­ţarea de parcuri ştiinţifice şi tehnologice, precum şi accesarea de fonduri europene.
„Pentru a dezvolta cu adevărat judeţul Hu­nedoara trebuie să avem o colaborare eficientă cu mediul de afaceri. Sunt un sus­ţinător al învăţământului dual şi cred într-o conlucrare cu patronatele pentru a iden­tifica profilul viitorilor absolvenţi. Împreună cu UNPR vom face paşi importanţi pentru a corela deciziile administrative cu nevoile mediului de afaceri”, a declarat Laurenţiu Nistor, preşedintele CJ Hunedoara.
Uniunea Naţională a Patronatului Român este constituită ca organizaţie negu­ver­namentală, nonprofit, fără caracter politic, care cuprinde firme din sectorul privat cu ca­pital integral românesc, mixt sau numai cu capital străin. A fost înfiinţată în anul 1991, cu scopul de a apăra şi promova interesele companiilor private din România.
UNPR este o uniune de federaţii pa­tro­nale, cu patrimoniu propriu şi personalitate juridică. În afara filialelor judeţene, din UNPR mai fac parte şi asociaţiile pro­fe­sio­nale din diverse domenii de activitate, re­prezentând ramuri şi subramuri ale eco­nomiei naţionale.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Polițiștii din Lupeni au depistat un bărbat condamnat la închisoare pentru furt calificat

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Lupeni au depistat, astăzi, 17 octombrie 2026, un bărbat în…

5 ore ago

Polițiștii au întocmit un dosar penal și efectuează cercetări ca urmare a unui incident ce a avut loc într-un magazin din Aninoasa

Un conflict spontan izbucnit între doi bărbați, într-un magazin alimentar din orașul Aninoasa, s-a încheiat…

5 ore ago

Măsuri pentru gestionarea situaţiilor provocate de ursul observat ieri în zona Castelului Corvinilor şi în Centrul Vechi al municipiului Hunedoara

În urma semnalării prezenţei unui urs, ieri dimineaţă (15.10.2026), în apropierea Castelului Corvinilor, ulterior, seara,…

o zi ago

A CONDUS UN AUTOBUZ DE CĂLĂTORI SUB INFLUENȚA ALCOOLULUI ȘI S-A ALES CU DOSAR PENAL

Un bărbat din Lupeni, șofer de autobuz, a fost depistat în trafic, în timp ce…

o zi ago

A fost semnalată prezența unui urs în municipiul Hunedoara, pe strada Stângă Ioan Mircea

Pentru avertizarea populației a fost emis mesaj RO Alert.

2 zile ago