Categories: Editorial

Uniţi în jurul proiectului Johannis

Dacă în campania electorală pentru turul întâi, confruntările dintre principalii candidaţi n-au fost atât de dure pe cât se aştepta lumea, cu siguranţă, în cele două săptămâni rămase până la cel de-al doilea scrutin, vom avea parte de o luptă crâncenă, am spune pe viaţă şi pe moarte, între cei doi candidaţi şi susţinătorii lor.
În acest sens, lucrurile se mişcă foarte repede în direcţia constituirii unei coaliţii antibăsesciene. Ieri, atât Crin Antonescu, cât şi Mircea Geoană, după şedinţele forurilor de conducere a PNL şi PSD, au anunţat acordul de a constitui o alianţă politică, prin care social-democraţii şi liberalii să formeze după alegeri un guvern condus de primarul Sibiului, Klaus Johannis, şi susţinut de cele două partide. Cu acest prilej, Antonescu a anunţat că liberalii nu doar că vor susţine candidatura lui Mircea Geoană la preşedinţia României, dar se vor implica, împreună cu pesediştii, cu toate forţele, în campania electorală a acestuia.
Tot ieri, liderul UDMR, Marko Bela, a declarat, după şedinţa Consiliului consultativ al Preşedinţilor Organizaţiilor Teritoriale ale Uniunii, că acest for s-a pronunţat în unanimitate, pentru o colaborare şi corelare strânsă cu PNL, în susţinerea unui candidat la preşedinţie (adică a lui Mircea Geoană) şi în formarea unei majorităţi. De asemenea, liderul UDMR a precizat că  şi această formaţiune merge  pe proiectul Johannis. 
Dacă avem în vedere că, tot ieri, liderul minorităţilor naţionale din parlament a reiterat că şi minorităţile merg tot pe proiectul Klaus Johannis  premier, iată că, după primul tur de scrutin, fosta majoritate parlamentară pro- Johannis nu doar că nu s-a spart, ci dimpotrivă, s-a consolidat. Iar dacă mai avem în vedere că atât Corneliu Vadim Tudor, cât şi Gigi Becali au declarat că îşi vor asmuţi susţinătorii împotriva lui Traian Băsescu, este limpede că aceste ultime două săptămâni de campanie electorală vor fi foarte grele pentru actualul preşedinte.
Cum răspunde Traian Băsescu acestei alianţe constituite împotriva sa? Foloseşte în discursul său singura armă care i-a mai rămas, întoarcerea la popor. Fluturând spre lume rezultatul referendumului, actualul preşedinte spune că el nu va încerca nici o alianţă politică în perspectiva turului doi al alegerilor prezidenţiale, şi că singurul aliat pe care şi-l doreşte este românul, de care astăzi, prea puţini politicieni mai au grijă. Ca urmare, Băsescu îi asigură pe români că alianţa cu el va forţa în continuare clasa politică ticăloşită să se reformeze.
Două observaţii ar fi de făcut la această declaraţie a lui Traian Băsescu. Domnia sa nu încearcă nici o alianţă politică, deoarece – cu excepţia partidului său – nimeni nu doreşte să meargă alături de el, reuşind până acum să şi-i pună pe toţi în cap. Apoi, când vorbeşte de clasa politică, omite să spună că şi el face parte tot din rândul acesteia, încercând în mod  deliberat să inducă în eroare electoratul neinstruit în ale politicii.
Totuşi, îndrăznesc să spun că această mare coaliţie anti-Băsescu nu înseamnă neapărat o victorie facilă şi triumfală a lui Mircea Geoană. Nu înseamnă că Băsescu este deja înfrânt. Va fi, sunt sigur, o luptă foarte grea, deoarece Traian Băsescu, aflat acum în postura de fiară încolţită şi rănită, va folosi orice mijloc, pentru a nu pierde alegerile.

MesagerulHunedorean

View Comments

  • Nu ar merita concetatenii nostri sa-l votam pe mariner ca sa si-o ia de tot? Cam asta mi-a o domnisoara - pe blogul meu - ca ar trebui facut.
    Cu simpatie,
    MS

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că o duduie mutată de pe o funcție de con­ducere de la o…

6 ore ago

Bulina albă

Ana-Maria Chirițoiu, absolventă a Colegiului Național „Iancu de Hunedoara” din municipiul Hunedoara, Pentru că a…

6 ore ago

Bulina neagră

V.B., din municipiul Deva Pentru că a fost depistat în libertate, după ce pe numele…

6 ore ago

Dezvoltare personală prin teatru pentru membrii Consiliului Copiilor Deveni

 • Atelier organizat în cadrul inițiativei UNICEF „Localități Prietene ale Copiilor” Membrii Consiliului Copiilor Deveni…

6 ore ago

Incendiatorul maşinii fostului primar al Vulcanului cere să fie reabilitat

Bărbatul a arătat judecătorilor că, după ce a fost eliberat din închisoare, și-a câștigat existența…

6 ore ago

Aparat de top pentru scanare DEXA, la Spitalul Municipal „Dr. Alexandru Simionescu” Hunedoara

Magdalena Șerban Scanarea DEXA (osteodensi­to­me­tria) este „standardul de aur” pentru diagnosticarea osteoporozei și eva­luarea densității…

6 ore ago