Categories: Editorial

Uniţi în jurul proiectului Johannis

Dacă în campania electorală pentru turul întâi, confruntările dintre principalii candidaţi n-au fost atât de dure pe cât se aştepta lumea, cu siguranţă, în cele două săptămâni rămase până la cel de-al doilea scrutin, vom avea parte de o luptă crâncenă, am spune pe viaţă şi pe moarte, între cei doi candidaţi şi susţinătorii lor.
În acest sens, lucrurile se mişcă foarte repede în direcţia constituirii unei coaliţii antibăsesciene. Ieri, atât Crin Antonescu, cât şi Mircea Geoană, după şedinţele forurilor de conducere a PNL şi PSD, au anunţat acordul de a constitui o alianţă politică, prin care social-democraţii şi liberalii să formeze după alegeri un guvern condus de primarul Sibiului, Klaus Johannis, şi susţinut de cele două partide. Cu acest prilej, Antonescu a anunţat că liberalii nu doar că vor susţine candidatura lui Mircea Geoană la preşedinţia României, dar se vor implica, împreună cu pesediştii, cu toate forţele, în campania electorală a acestuia.
Tot ieri, liderul UDMR, Marko Bela, a declarat, după şedinţa Consiliului consultativ al Preşedinţilor Organizaţiilor Teritoriale ale Uniunii, că acest for s-a pronunţat în unanimitate, pentru o colaborare şi corelare strânsă cu PNL, în susţinerea unui candidat la preşedinţie (adică a lui Mircea Geoană) şi în formarea unei majorităţi. De asemenea, liderul UDMR a precizat că  şi această formaţiune merge  pe proiectul Johannis. 
Dacă avem în vedere că, tot ieri, liderul minorităţilor naţionale din parlament a reiterat că şi minorităţile merg tot pe proiectul Klaus Johannis  premier, iată că, după primul tur de scrutin, fosta majoritate parlamentară pro- Johannis nu doar că nu s-a spart, ci dimpotrivă, s-a consolidat. Iar dacă mai avem în vedere că atât Corneliu Vadim Tudor, cât şi Gigi Becali au declarat că îşi vor asmuţi susţinătorii împotriva lui Traian Băsescu, este limpede că aceste ultime două săptămâni de campanie electorală vor fi foarte grele pentru actualul preşedinte.
Cum răspunde Traian Băsescu acestei alianţe constituite împotriva sa? Foloseşte în discursul său singura armă care i-a mai rămas, întoarcerea la popor. Fluturând spre lume rezultatul referendumului, actualul preşedinte spune că el nu va încerca nici o alianţă politică în perspectiva turului doi al alegerilor prezidenţiale, şi că singurul aliat pe care şi-l doreşte este românul, de care astăzi, prea puţini politicieni mai au grijă. Ca urmare, Băsescu îi asigură pe români că alianţa cu el va forţa în continuare clasa politică ticăloşită să se reformeze.
Două observaţii ar fi de făcut la această declaraţie a lui Traian Băsescu. Domnia sa nu încearcă nici o alianţă politică, deoarece – cu excepţia partidului său – nimeni nu doreşte să meargă alături de el, reuşind până acum să şi-i pună pe toţi în cap. Apoi, când vorbeşte de clasa politică, omite să spună că şi el face parte tot din rândul acesteia, încercând în mod  deliberat să inducă în eroare electoratul neinstruit în ale politicii.
Totuşi, îndrăznesc să spun că această mare coaliţie anti-Băsescu nu înseamnă neapărat o victorie facilă şi triumfală a lui Mircea Geoană. Nu înseamnă că Băsescu este deja înfrânt. Va fi, sunt sigur, o luptă foarte grea, deoarece Traian Băsescu, aflat acum în postura de fiară încolţită şi rănită, va folosi orice mijloc, pentru a nu pierde alegerile.

AddThis Website Tools
MesagerulHunedorean

View Comments

  • Nu ar merita concetatenii nostri sa-l votam pe mariner ca sa si-o ia de tot? Cam asta mi-a o domnisoara - pe blogul meu - ca ar trebui facut.
    Cu simpatie,
    MS

Share
Published by
MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc tot mai tare bârfitorii din regiunea sudică a județului, că într-o urbe din vestul…

8 ore ago

Bulina neagră

Cristian B., din Vulcan Pentru că este acuzat că și-a amenințat cu moartea fosta iubită…

8 ore ago

Bulina albă

prof. univ. dr. ing. Sorin Mihai Radu, rectorul Universității Petroșani Pentru că a reușit să…

8 ore ago

Răsturnare de situație: Coiful de la Coțofenești ar fi fost furat la ordinul unor interlopi din România

Publicația olandeză RTL Nieuws arată că furtul tezaurului dacic expus la muzeul olandez Drents ar…

8 ore ago

Arestați pentru trafic de droguri

În 20 mai 2025, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Cri­minalitate Organizată și Terorism…

8 ore ago

Ni se pregătește ceva? Țările membre ale OMS au aprobat planul obligatoriu de măsuri în cazul unei noi pandemii: „O victorie pentru sănătatea publică și știință”

Țările membre ale Organizației Mon­diale a Sănătății, printre care se numără și România, au adoptat…

8 ore ago