Politica si administratie

Undă verde pentru restaurarea amfiteatrului de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa

Sorina Popa

O veste bună pentru proiectul de restaurare a Amfiteatrului de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa. Acesta a fost declarat admis, obţinând 79,5 puncte.

Cinci milioane de euro
”După foarte multe peripeţii, inclusiv contestaţii în instanţă, am reuşit să obţinem 79,5 puncte şi am intrat în faza de precontractare a proiectului. Vorbim de amfiteatrul de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa, un proiect important. Au fost multe obstacole, inclusiv legislative. Este vorba de cinci milioane de euro, iar monumentul va putea deveni unul european în care să putem organiza evenimente. Investiţia presupune conservarea şi protejarea sitului, iar o porţiune de aproximativ 20 la sută va fi restaurat, astfel încât pe acea porţiune să avem evenimente, un amfiteatru de fapt”, a declarat vicepreşedintele Sorin Vasilescu (foto), coordonatorul proiectului de la Ulpia Traiana Sarmizegetusa. În cadrul proiectului vor fi realizate lucrări de conservare şi restaurare a Amfiteatrului roman, conservare şi restaurare a Propylon-ului din cadrul Forului, restaurarea obiectivului Baza mare din cadrul Forului. Situl Coloniei Ulpia Traiana Augusta Dacica Sarmizegetusa ocupă o suprafaţă de peste 30 de hectare la poalele Retezatului şi ale Munţilor Poiana Ruscăi.

Inclus în ”Ruta împăraţilor romani”
„Punerea în practică a acestui proiect ar duce la o dezvoltare a Ţării Haţegului. Numărul de turişti la Ulpia Traiana Sarmizegetusa aproape că a explodat în ultimii doi ani. Anul acesta mizăm pe 100.000 de turişti. Oamenii sunt din ce în ce mai interesaţi de acest monument istoric, unde avem specialişti foarte buni care oferă informaţii vizitatorilor la un nivel academic, în câteva limbi de circulaţie europeană“, declara în urmă cu câteva luni Liliana Ţolaş, managerul Muzeului Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva.
Monumentul este inclus în proiectul european «Ruta împăraţilor romani», ceea ce aduce multă vizibilitate acestui obiectiv turistic, inclusiv peste hotare. Colonia Dacica Sarmizegetusa este apreciată de istorici ca fiind cea mai veche aşezare urbană din Dacia Romană şi cel mai mare centru cultural şi religios. Nu se ştie cu exactitate data la care a fost întemeiat oraşul care a beneficiat, încă de la început, de o situaţie fruntaşă în cadrul provinciei.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Un consiliu pestriț se anunță a fi la cârma unei urbe din sudul ju­dețului, după…

3 ore ago

Laurenţiu Nistor, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara: Avem de partea noastră experienţa administrativă, profesionalismul, priceperea, dar şi tinereţea cu viziunea inovativă

Șeful județului și-a depus candidatura pentru un nou mandat în fruntea Consiliului Județean Hunedoara. Laurențiu…

3 ore ago

Bulina albă

Maria Sara Lupulesc, elevă în clasa a V-a la Școala gimnazială ”I.G. Duca” din Petroșani…

3 ore ago

Bulina neagră

Aurel G. Pentru că a fost trimis în judecată pentru lovire și alte violențe, după…

3 ore ago

Plângere penală împotriva celor care au modernizat telecabina de pe Dealul Cetăţii

Primarul Devei a decis că e mo­mentul să facă plângere penală împotriva celor care au…

3 ore ago