Categories: Actualitate

Un poliţist, aflat în timpul liber, a prins un adolescent care tâlhărise o femeie

O hunedoreancă tâlhărită în plină stradă a reuşit să-şi recupereze bunurile datorită unui poliţist aflat în timpul liber, care a văzut toată scena. Agentul de poliţie Daniel Popescu (foto) a intervenit înaintea echipajelor sesizate prin 112.
Femeiea, în vârstă de 57 de ani, mergea pe o stradă din municipiul Hunedoara, moment în care i-a fost smulsă poşeta de pe umăr de către un minor. Scena a fost văzută de poliţistul Daniel Popescu, de la fereastra apartamentului. Acesta a coborât din locuinţă şi a reuşit să prindă şi să imobilizeze făptuitorul, pe o alee pietonală din zona bazinului de înot. Minorul, de 16 ani, a fost predat patrulei de siguranţă publică, venită la locul incidentului în urma apelului la numărul de urgenţă. Poşeta cu bunuri în valoare de 400 lei a fost recuperată, în cauză fiind întocmit dosar penal pentru tâlhărie.
Agentul de poliţie Daniel Popescu, în vârstă de 26 de ani, a urmat cursurile Şcolii de Agenţi de Poliţie „VASILE LASCĂR” Câmpina, în perioada 2009 – 2011, pe care le-a absolvit în luna aprilie 2012, fiind repartizat la Poliţia municipiului Hunedoara. (N. Bumbac)

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • Stima domnule agent ! Cred insa ca, faptul ca este un simplu agent, l-a facut sa nu uite ca este, in primul rand, om. Cei cu mai multe trese pe umar uita usor de aceasta calitate.

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că au început deja ne­gocierile subterane pen­tru o primărie din județ. Cică sunt…

14 ore ago

Bulina albă

Sebastian Buțu, elev în clasa a XI-a la Colegiul Național „Iancu de Hunedoara” Pentru că…

14 ore ago

Bulina neagră

Lucian A. acuzat de furt Pentru că a fost trimis în judecată, fiind acuzat că…

14 ore ago