Categories: Actualitate

Un orăşel al lui Moş Crăciun, pentru copiii din Geoagiu

Pentru prima dată, copiii din oraşul Geoagiu au un loc numai al lor. În parcul de lângă Casa de Cultură ,,Ion Budai Deleanu” a răsărit un Moş Crăciun, beculeţele luminează ca-n marile oraşe, iar primarul de aici, Ioan Vălean (foto), nu s-a zgârcit cu podoabele de sărbători.
„Am vrut ca şi copiii din Geoagiu să aibă un loc al lor, să se poată juca feriţi de maşini şi fără să-i sâcâie nimeni. Timp de o lună, până după terminarea vacanţei de iarnă, acest spaţiu special amenajat pentru ei sper să le ofere bucurii. Am oprit aici şi circulaţia, s-au montat figurine specifice sărbătorilor de iarnă şi avem şi un staul adevărat, cu patru oiţe şi un măgăruş, care sunt zilnic prezenţi, pentru a-i încânta pe cei mici. Este locul în care se spun poveşti, se cântă colinde şi se împart bomboane. Dacă prichindeii vor să-şi suplimenteze porţia de dulciuri, de exemplu, în jurul locaţiei există magazine şi avem şi vânzători ambulanţi. Ce am realizat aici, avem şi în Geoagiu Băi, însă la cote mai reduse, pentru că acolo sunt doar 40 de copii, comparativ cu cei peste 250, cât are localitatea Geoagiu. Din păcate, în Geoagiu Băi, populaţia s-a diminuat în ultimii ani, multă lume plecând la muncă în străinătate, din lipsa unor perspective locale concrete”, a spus Ioan Vălean.
În ceea ce-l priveşte pe Moş Nicolae, acesta  a fost darnic şi el. „Pachetele-cadou pentru preşcolari şi şcolari (până în clasa a IV-a) s-au împărţit de Moş Nicolae, iar acum, urmează, în 19 decembrie, începând cu ora 12, o serbare a Pomului de Crăciun, ce se va desfăşura, împreună cu Ansamblul Germisara, la Casa de Cultură «Ion Budai Deleanu», urmând ca şi aici, să se împartă dulciuri”, a mai precizat edilul-şef. Pentru concetăţenii săi, primarul are doar cuvinte dragi. “Deoarece sărbătorile de iarnă sunt la un singur pas distanţă faţă de noi, le urez tuturor locuitorilor oraşului nostru să le întâmpine cu bucurie, cu cei dragi aproape şi mai presus de toate, Crăciunul şi Anul Nou să-i găsească sănătoşi. Sărbători Fericite şi un An Nou cu împliniri”, le-a transmis primarul Ioan Vălean, concetăţenilor săi. (M. Şerban)

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Unul dintre cele mai așteptate concerte ale anului aduce public din toată țara la Oradea. Nikos Vertis, live

Pe 26 martie, Nikos Vertis, unul dintre cei mai apreciați artiști ai muzicii grecești contemporane,…

17 ore ago

Reacție rapidă a polițiștilor în cadrul unei acțiuni cu efective mărite în Valea Jiului

Polițiștii au desfășurat, în noaptea de 24/25 ianuarie a.c., o acțiune cu efective mărite pe…

23 de ore ago

Administrația Națională de Meteorologie a transmis în această dimineață două atenționări meteo valabile și pentru județul Hunedoara.

Astfel, începând de astăzi de la ora 14.00, până luni, la ora 08.00, în sudul…

23 de ore ago

CONTROALE ALE POLIȚIȘTILOR ÎN DOMENIUL JOCURILOR DE NOROC

Politiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au efectuat verificări, în perioada de…

2 zile ago

AUTOTURISM SURPRINS DE POLIȚIȘTI CIRCULÂND CU 139 km/h

Un echipaj de poliție rutieră din cadrul Poliției Orașului Uricani a surprins cu aparatul radar,…

2 zile ago

Primarul Dan Boboutanu: Restart pentru restaurarea completă a Castelului Corvinilor

Temperaturile ceva mai blânde de ieri şi azi au făcut posibilă reluarea lucrărilor de restaruare,…

3 zile ago