Categories: Actualitate

Un nou val de exproprieri pentru autostrada Lugoj-Deva

Natalia Bumbac

Ieri, Guvernul României a aprobat un nou val de exproprieri de proprietăţi private pentru construirea Autostrăzii Lugoj – Deva. Vizate de aceste exproprieri sunt două comune de la noi din judeţ, respectiv Brănişca şi Şoimuş şi o localitate din judeţul Timiş. Mai exact, guvernul a aprobat lista imobilelor care urmează să fie trecute din proprietate privată în cea publică şi sumele individuale estimate de către expropriator pe care le vor primi proprietarii terenurilor preluate de către stat. Valoarea totală a despăgubirilor este de 295.000 lei.  

Sume derizorii
Comuna Şoimuş a fost una dintre cele mai afectate unităţi administrativ teritoriale din judeţ de exproprierile în interesul construirii Autostrăzii Lugoj-Deva. Aproape de fiecare dată, proprietarii imobilelor pe care statul a „pus ochiul” au fost nemulţumiţi de valoarea sumelor primite drept despăgubire. Aşa că, majoritatea lor au deschis acţiuni în instanţă, cerând sume de bani conforme cu valoarea de piaţă a proprietăţilor, având câştig de cauză. Din cele spuse de primarul comunei Şoimuş, Mihai Irimie, de această dată este vorba despre terenurile care au fost folosite de către constructorii şoselei de mare viteză pentru amenajarea şantierelor. „Vom şti care sunt sumele pe care proprietarii le vor primi, după ce hotărârea guvernului va fi publicată în Monitorul Oficial. Din câte am înţeles, în acest caz vor fi expropriate suprafeţele pe care constructorii şi-au extins şantierele. În anii trecuţi, Guvernul a aprobat exproprieri la preţuri foarte mici. Spre exemplu, Executivul condus de Boc adoptase o hotărâre prin care proprietarii ar fi trebuit să primească cinci euro pe metrul pătrat. După care sumele au fost micşorate printr-o altă hotărâre, a Guvernului Ponta, ajungându-se până la 30 de cenţi pe metrul pătrat de teren. Oamenii au fost foarte nemulţumiţi, deoarece era o valoare cu mult sub preţul pieţei”, a explicat Mihai Irimie. Acesta a mai precizat că şi de data aceasta valoarea sumelor pe care la va acorda Executivul cu titlu de despăgubire proprietarilor de terenuri ar putea fi la fel de mici.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

MĂSURI FERME DIN PARTEA POLIȚIȘTILOR, ÎN URMA UNEI ÎNCĂIERĂRI PETRECUTE ÎN LUPENI

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Lupeni au reținut, pentru 24 de ore, doi bărbați bănuiți…

o zi ago

Jiul Petroşani – singurul stadion din judeţul Hunedoara pregătit pentru meciuri de Divizia A

Stadionul „Jiul” Petroșani este, în acest moment, singura arenă din județul Hunedoara care poate fi…

3 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că s-a gândit o duduie de la noi, șefă peste banii unei…

4 zile ago

Bulina albă

Georgeta Barabaș, directorul DJM Hunedoara Pentru că, deși a fost amenințată, nu s-a lăsat intimidată…

4 zile ago

Bulina neagră

J.T., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de trafic…

4 zile ago