Un devean are de plãtit impozit majorat pe 22 de imobile

Nicolle Ebner

Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului privind impozitarea graduală pe care trebuie să o plătească persoanele care deţin mai multe imobile scoate la iveală situaţii incredibile, la care mulţi dintre noi nici măcar nu ne putem gândi, darămite să mai şi visăm. Astfel, odată cu aplicarea noilor prevederi, s-a descoperit că un devean – persoană fizică – are de plătit impozit majorat pentru 22 de imobile.

Banii intră la bugetul local

Aproape 2.100 de locuitori ai municipiului Deva intră sub incidenţa OUG 59/2010, urmând să plătească impozit majorat gradual, în funcţie de numărul de imobile pe care le deţin în proprietate. Potrivit estimărilor, la bugetul local al municipiului Deva, urmează să intre, suplimentar, 150.000 lei, dar suma poate suferi modificări, în plus sau minus. Pentru administraţia locală, măsura este adevărată mană cerească. „Este o majorare a veniturilor bugetului local, ceea ce înseamnă că aceste fonduri pot fi folosite şi la alte cheltuieli curente sau de capital, cu condiţia ca sumele să fie încasate”, este de părere Viorica Nicula, directorul executiv al Primăriei Deva.

Cel mai tare din municipiu

Recordul la plata impozitului, în noua variantă, îl deţine un devean, care are înregistrate pe numele său 22 de imobile, în afară de cel în care locuieşte. Majoritatea proprietăţilor sunt spaţii comerciale, iar prevederile noului act normativ nu fac altceva decât să „taie macaroana” celor care, până acum, au jonglat cu prevederile legislaţiei. Majoritatea spaţiilor comerciale sunt înregistrate pe persoană fizică, deoarece impozitul se calcula la metrul pătrat, cu mult mai mic decât în cazul înregistrării pe societate comercială, când la calcularea impozitului se ia un procent din valoarea clădirii. Dacă până la 1 iulie, spaţiile comerciale nu se impozitau majorat, odată cu intrarea în vigoare a OUG 59/2010, s-a scos destinaţia clădirii, deci, se impozitează tot. Excepţie fac cei care au proprietăţile dobândite prin succesiune. Bonificaţie de cinci la sută În situaţia de a plăti impozit majorat pentru autoturismele cu o capacitate mai mare de 2.000 de centimetri cubi (cm3) sunt 693 de deveni şi 342 de societăţi. Dat fiind faptul că în această categorie intră şi o mulţime de autoturisme vechi, abandonate pe domeniul public (ARO, Mercedes), administraţia locală se aşteaptă la o avalanşă de cereri de casare. Şi uite aşa, scăpăm şi de rablele abandonate în parcări sau zone verzi. „Termenul scadent pentru plata acestui impozit este 31 decembrie 2010. Dacă acest termen este depăşit, se vor percepe majorări de doi la sută/lună. În schimb, cei care plătesc până în 30 septembrie, diferenţele rezultate în plus din modificarea legii, beneficiază de o bonificaţie cinci la sută”, declară Carla Popa, şeful Serviciului Public de Impozite şi Taxe Locale Deva.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

ANUNŢ

ANUNȚ ÎN VEDEREA ACORDĂRII SPRIJINULUI MATERIAL  TICHETE SOCIALE PE SUPORT MATERIAL ȘI PACHETE CU PRODUSE…

33 de minute ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Un consiliu pestriț se anunță a fi la cârma unei urbe din sudul ju­dețului, după…

20 de ore ago

Laurenţiu Nistor, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara: Avem de partea noastră experienţa administrativă, profesionalismul, priceperea, dar şi tinereţea cu viziunea inovativă

Șeful județului și-a depus candidatura pentru un nou mandat în fruntea Consiliului Județean Hunedoara. Laurențiu…

20 de ore ago

Bulina albă

Maria Sara Lupulesc, elevă în clasa a V-a la Școala gimnazială ”I.G. Duca” din Petroșani…

20 de ore ago

Bulina neagră

Aurel G. Pentru că a fost trimis în judecată pentru lovire și alte violențe, după…

20 de ore ago

Plângere penală împotriva celor care au modernizat telecabina de pe Dealul Cetăţii

Primarul Devei a decis că e mo­mentul să facă plângere penală împotriva celor care au…

20 de ore ago