Categories: Actualitate

Un boschetar şi-a amenajat un adăpost sub nasul IPJ Hunedoara

Locatarii blocului I de pe strada Mihai Eminescu din Deva, situat peste drum de sediul IPJ Hunedoara, sunt deranjaţi că de mai bine de două luni, sub balconul de la parterul acestui imobilul s-a aciuat un om al străzii. Nu acest lucru îi deranjează pe oamenii de acolo, care înţeleg că bărbatul nu are unde să doarmă.

Ci faptul că acesta a adunat în locul respectiv un morman de gunoaie, de la care vine un miros insuportabil. Mai rău de atât, bărbatul urinează pe pereţii blocului în văzul tuturor sau face alte gesturi neadecvate, la care asistă inclusiv copiii. Locatarii blocului au sesizat de mai multe ori autorităţile despre această problemă, printre care şi Poliţia locală Deva, care a intervenit, încercând să rezolve situaţia. Doar că lucrurile au rămas neschimbate, spre disperarea locatarilor.
„Patrulele noastre au mers la faţa locului de mai multe ori, l-au amendat, l-au îndrumat către un centru social, doar că bărbatul nu a vrut să plece de acolo. Acum, după ce oamenii din blocul respectiv nu au mai rezistat, sub presiunea poliţiştilor locali, bărbatul a adunat gunoaiele, le-a aruncat şi a plecat. Probabil îşi va găsi un alt adăpost. Este un caz cunoscut de către Poliţia locală Deva”, a afirmat Teodor Bălan, purtătorul de cuvânt al Poliţiei locale Deva. (N. Bumbac)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

În această seară, printr-un apel la 112, a fost semnalat faptul că, o parapantistă a rămas suspendată pe o stâncă de pe Măgura Uroiului.

Pentru salvarea victimei, au fost solicitați alpiniștii deveni și echipa Salvamont.   De asemenea, pentru…

o zi ago

ARME LETALE VECHI, RIDICATE DE POLIȚIȘTII HUNEDORENI

Polițiștii hunedoreni au întocmit două dosare penale distincte, după ce mai multe arme de foc…

3 zile ago

OPT PERSOANE REȚINUTE DE POLIȚIȘTI, ÎN URMA UNEI ÎNCĂIERĂRI IZBUCNITE ÎN HUNEDOARA

Opt persoane au fost reținute de polițiști, pentru 24 de ore, în urma unei încăierări…

3 zile ago