Categories: Sport

Un amical încins, altul fără sare şi piper

Ciprian Marinuţ

CFR Simeria a fost învinsă, 1-0 (0-0), de gruparea din liga secundă Unirea Alba Iulia, într-un meci test „colorat” cu o scurtă „repriză de box”, desfăşurat sâmbătă, la Sebeş. Jiul Petroşani a jucat modest şi a pierdut, tot cu 1-0, meciul disputat sâmbătă, în deplasare, cu Minerul Motru (locul 4 în C4).

Prietenie, până la… gol
Legăturile amicale foste şi actuale dintre CFR Simeria şi Unirea Alba Iulia au fost puse la grea încercare în minutul 62 al amicalului disputat sâmbătă la Sebeş. După unicul gol al partidei, reuşit de Pecarov (61), jucătorii celor două echipe au uitat de fotbal pentru câteva zeci de secunde, iar nervii au dat în clocot. Astfel, după o fază în care Bucurică a fost atacat mai tare de un fundaş simerian, s-a iscat un „meleu” şi jucătorii s-au îmbrâncit reciproc la mijlocul terenului. După ce antrenorii au reuşit să impună calmarea spiritelor, feroviarii au reclamat faptul că în acest episod mini-tensionat, uniristul M. Petrescu a apelat la pumn pentru a-şi face dreptate. Pentru a avea o imagine corectă asupra patimilor pe care le stârneşte fotbalul, chiar şi în amicale, trebuie precizat că între cele două echipe există solide legături amicale. Antrenorul feroviarilor, Marius Opric, a activat destul timp ca portar la Unirea, Pepenar a fost şi el recent în lotul albaiulian, iar atacantul feroviar Daniel Dăscălescu este frate cu preşedintele unirist Mihai Dăscălescu. CFR Simeria a intrat în teren în formula: Dragotă – Vârtan, Stroia, Burlan, Ungureanu – Găceanu, Lint, Vişan, Pepenar – Făgărăşanu, A. Suciu. Au mai jucat: Iancău, D. Dăscălescu, Vasinc, Chelariu, Domide, Dosan, Zdrâncu şi Ivaşcu).

A treia înfrângere în amicale
Jiul Petroşani a susţinut un nou meci de verificare în compania celor de la Minerul Motru. Dacă în prima partidă dintre cele două grupări, Jiul s-a impus cu scorul de 2-1, de data aceasta, gorjenii şi-au luat revanşa cu scorul de 1-0. Două victorii şi trei înfrângeri, acesta este bilanţul Jiului în perioada de pregătire, perioadă despre care antrenorul Marin Tudorache şi-a declarat nemulţumirea. „Primim  prea uşor goluri şi nu reuşim să marcăm”, spunea tehnicianul. Profitând de amânarea campionatului, în liga a treia, jiuliştii vor mai susţine două meciuri de verificare, mâine, la Pandurii II Târgu Jiu şi, vineri, cu Minerul Rovinari, la Petroşani.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Intervenții membri CJSU Hunedoara

Urmare a precipitațiilor abundente înregistrate pe raza județului Hunedoara, la momentul de față situația în…

28 de minute ago

ANUNȚ IMPORTANT!

Primăria Municipiului Deva pune la dispoziția cetățenilor o mașină destinată persoanelor aflate în nevoie. Persoanele…

32 de minute ago

Doi frați din Beriu, reținuți în această dimineață pentru furturi din societăți comerciale

Doi frați, în vârstă de 24 și 25 de ani, din comuna Beriu, au fost…

4 ore ago

Primaria Hunedoara anunta ca se lucreaza şi pentru înlăturarea copacilor căzuţi sub greutatea zăpezii

Şi pentru astfel de situaţii puteţi apela acelaşi număr de dispecerat – 0757. 888.988.

4 ore ago

COMUNICAT DE PRESĂ

Primăria Municipiului Deva informează că, în cursul ultimelor 24 de ore, alimentarea cu energie electrică…

4 ore ago

Pe drumurile județene se circulă în condiții de iarnă. Intervenții în desfășurare pe rețeaua rutieră a județului Hunedoara

Județul Hunedoara se află sub avertizări meteorologice care vizează intensificări ale vântului, ninsori și viscol…

4 ore ago