Categories: ActualitateFlash

Un alt violator de minori, reţinut de oamenii legii

Cristina Ghenea

La nici o săptămână după ce un bărbat din Valea Jiului a fost arestat pentru viol şi incest, un alt hunedorean a ajuns pe mâna poliţiştilor, după ce s-a descoperit că, de circa trei ani, îşi obliga fiica vitregă să întreţină relaţii sexuale cu el. Copila, de numai 15 ani, a trecut prin clipe de coşmar, fiind bătută şi cu biciul ca să păstreze tăcerea.

Mama fetei ştia de violuri

Este vorba despre un bărbat în vârstă de 39 de ani, din satul Bobîlna, comuna Rapoltu Mare. Procurorii au descoperit că acesta o viola pe fiica concubinei sale încă din 2009, de când fetiţa avea doar 13 ani. Minora a sesizat Poliţia anul trecut, făcând, însă, plângere pe numele unui alt bărbat – un vecin din acelaşi sat. Oamenii legii au deschis atunci o anchetă, însă au constatat că bărbatul respectiv nu are nici o vină, iar în cele din urmă, fata şi-a retras declaraţiile, spunând că a depus plângere la îndemnul mamei sale, căreia îi povestise prin ce trecea. Astfel, faţă de respectivul suspect, s-a decis neînceperea urmăririi penale.

Bătută cu biciul şi ameninţată cu moartea

Calvarul prin care minora trecea, însă, nu a luat sfârşit, căci tatăl ei vitreg a continuat să o violeze, deşi concubina sa – adică mama fetei – aflase tot ce se întâmpla. În urmă cu câteva zile, copila nu a mai suportat şi s-a adresat din nou Poliţiei, de această dată, dezvăluind cine este adevăratul autor al faptelor. Oamenii legii spun că minora s-a destăinuit, mai întâi, unor angajate ale Primăriei din comuna Rapoltu Mare, după care a făcut denunţul. „Au fost audiate şi aceste femei, precum şi alţi martori care susţin că au văzut pe câmp una din scenele de viol la care a fost supusă minora. Fata nu a spus adevărul de la început de frică, afirmând că era ameninţată chiar şi cu moartea dacă povesteşte cuiva ce se întâmplă. Se pare că a fost bătută în repetate rânduri, chiar şi cu biciul. Avem dovezi medicale care arată că victima are leziuni genitale, ceea ce confirmă împotrivirea ei la actul sexual“, a declarat procurorul Adina Velescu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara. Aceasta a adăugat că, în prezent, mama minorei nu este parte în dosar, însă, procurorii nu exclud ipoteza ca femeia să fie cercetată pentru denunţ calomnios, având în vedere că şi-a determinat fiica să depună plângere pe numele unui alt bărbat. Cât despre autorul faptelor, acesta a fost reţinut ieri de oamenii legii, iar astăzi va fi prezentat instanţei de judecată, cu propunere de arestare preventivă.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

REȚINUT LA SCURT TIMP DUPĂ SESIZAREA COMITERII UNUI FURT DIN MAGAZIN ȘI A UNEI DISTRUGERI – POLIȚIȘTII HUNEDORENI AU IDENTIFICAT RAPID PERSOANA BĂNUITĂ

Intervenția promptă și activitățile investigative desfășurate de polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara au condus,…

8 ore ago

Cum rămâne casa organizată când frigul lucrează pentru tine

Într-o locuință modernă, echilibrul dintre confort și funcționalitate se vede mai ales în spațiile în…

o zi ago

Mobilier de exterior din lemn: avantaje, dezavantaje și întreținere

Visezi la o terasă în care să bei cafeaua dimineața sau la un colț de…

o zi ago

PPC Energie lansează PPC MaxControl, oferta pentru prosumatori cu plata soldului la 30 de zile și protecție împotriva prețurilor negative

Cu PPC MaxControl clienții beneficiază de plata soldului generat din energia livrată în rețea în…

o zi ago

BĂRBAT DIN HUNEDOARA, CERCETAT PENTRU DEȚINEREA ILEGALĂ A UNEI ARME NELETALE SUPUSE AUTORIZĂRII

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au desfășurat, la data de 9…

o zi ago

POLIȚIȘTII HUNEDORENI, ALĂTURI DE COMUNITATE PRINTR-UN GEST CARE POATE SALVA VIEȚI

Astăzi, la inițiativa Serviciului de Pregătire Profesională din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, tinerii…

o zi ago