Categories: ActualitateFlash

Arestat pentru viol şi incest

Cristina Ghenea
Maximilian Gânju

Un bărbat de 31 de ani, din municipiul Lupeni, a fost arestat pe 30 de zile după ce şi-a obligat propriul copil, o fetiţă de 14 ani, să întreţină relaţii sexuale cu el. Minora a fost nevoită să îndure acest calvar vreme de mai bine de o jumătate de an.
Violatorul – Cristinel R. (foto) – a fost reţinut ieri de poliţiştii din Lupeni, iar în cursul serii, a fost prezentat Tribunalului Hunedoara, unde magistraţii au admis propunerea de arestare preventivă formulată de procurori. „S-a reţinut în sarcina bărbatului faptul că în ultimele şase luni a întreţinut relaţii sexuale cu fiica sa minoră, în vârstă de 14 ani, împotriva voinţei acesteia. Propunerea noastră a fost de arestare preventivă, tocmai pentru a-l înlătura din familie şi pentru a-l împiedica să continue activitatea infracţională“, a precizat procurorul Adina Velescu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara.
Din ianuarie şi până acum două zile, fetiţa a îndurat calvarul la care era supusă de către tatăl său, de frică. Bărbatul o obliga pe copilă să păstreze tăcerea, ameninţând-o cu bătaia, ba chiar şi cu moartea, dar în cele din urmă, fata nu a mai putut suporta şi marţi seară, i-a povestit mamei sale tot ce s-a întâmplat. Îngrozită, femeia a pus mâna pe telefon şi a sesizat Poliţia, iar oamenii legii au deschis imediat o anchetă. Medicii din cadrul Spitalului de Urgenţă Petroşani au confirmat că minora a fost abuzată sexual, aşa că urmează să fie consiliată psihologic, pentru a putea trece peste traumă.
Bărbatul, cu antecedente penale, mai are trei copii acasă, dar riscă să nu-i vadă foarte curând. Dacă va fi găsit vinovat, acesta ar putea fi trimis în spatele gratiilor pentru o perioadă de până la 18 ani, pentru viol şi incest.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Ministrul Mediului, Natalia Intotero: „Problemele grave de mediu, lăsate în urmă de exploatările miniere închise, nu mai pot fi ignorate!”

CAVNIC, Maramureș - Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Natalia Intotero, a efectuat vineri, 13 noiembrie…

2 zile ago

POLIȚIȘTII DIN BRAD AU IDENTIFICAT UN BĂRBAT BĂNUIT DE ȘANTAJ, ÎN URMA UNOR INVESTIGAȚII COMPLEXE ȘI A DOUĂ PERCHEZIȚII DOMICIARE

Intervenția și activitățile investigative desfășurate de polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Brad au…

2 zile ago

Efecte fenomene meteorologice (ora 14.00)

În contextul avertizărilor - Cod galben și Cod Portocaliu – de intensificări ale vântului, până…

2 zile ago

Trei bărbați din județul Hunedoara, condamnați la închisoare, au fost ridicați de polițiști și încarcerați la Penitenciarul Deva

Polițiștii hunedoreni au desfășurat o serie de acțiuni pentru punerea în aplicare a mandatelor de…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele prin târg că un personaj destul de cunoscut de pe la noi…

3 zile ago