Categories: Sport

Ultimul test, primele griji pentru retur

Ciprian Marinuţ

Amicalul dintre cele mai bune echipe de fotbal hunedorene ale momentului, FC Hunedoara şi CNS „Cetate” Deva, disputat sâmbătă, pe Stadionul „Michael Klein”, s-a încheiat cu scorul de 3-2 (0-1) în favoarea gazdelor. Antrenorii celor două echipe s-au declarat mulţumiţi de cum s-au prezentat echipele lor la ultimul test al iernii, însă pronosticurile tehnicienilor în privinţa returului au fost marcate de griji referitoare la problemele financiare ori „mizeriile” fotbalului.

De la 0-1 la 3-2
FC Hunedoara, unica echipă de Liga a III-a din judeţ, a fost ţinută la respect în trei sferturi din timpul de joc de lidera Ligii a IV-a, CNS „Cetate” Deva, însă a reuşit să câştige partida graţie unei perioade de 20 de minute de joc foarte bun. Formaţia pregătită de Marius Sîrbu a fost superioară la posesie şi ocazii în prima repriză şi a deschis scorul, 0-1, prin Pribac, chiar înainte de pauză. FC Hunedoara a început în forţă repriza secundă, iar în interval de şase minute a reuşit să marcheze de trei ori prin Grigore (52), Trăşcan (56) şi Tecsi (58) şi a întors scorul la 3-1. Euforia fotbalistică de calitate a „alb-albaştrilor” s-a dovedit un simplu foc de paie, iar jocul bun al FC Hunedoara s-a stins treptat. CNS „Cetate” a profitat de situaţie şi a închis tabela la 3-2, prin Lintaru, la una din ultimele faze ale jocului.
În prima etapă din retur, FC Hunedoara va evolua acasă, împotriva celor de la Minerul Motru, în vreme ce CNS Cetate va juca, în deplasare, cu Minerul Uricani.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Cică o duduie pe care nu o prea știe lumea s-a transformat în spionul de…

3 ore ago

Lovitură pentru digitalizarea pădurilor: Achiziția avionului de 4 milioane de euro, anulată de Ministerul Mediului

Ministrul Mediului, Natalia Intotero (foto), a anunțat anularea oficială a pro­ce­durii de licitație pentru achiziționarea…

3 ore ago

Bulina albă

Marius Dâncescu, primarul comunei Răchitova Pentru că a câștigat finanțare europeană pentru modernizarea Căminului Cultural…

3 ore ago

Bulina neagră

I.E., din municipiul Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de lovire…

3 ore ago

DOSAR PENAL PENTRU UN SERVICE AUTO DIN HUNEDOARA: Polițiștii au descoperit 1.300 de litri de deșeuri periculoase depozitate ilegal

Controalele polițiștilor hunedoreni pe linia substanțelor periculoase au lă­sat în urmă un dosar penal grav.…

3 ore ago

Fost curier condamnat la închisoare după ce a furat banii din livrări și telefoane de lux de peste 2.000 de euro

Un tânăr de 25 de ani, fost angajat al unei firme de curierat din Orăștie,…

3 ore ago