Categories: ActualitateFlash

Ultimul drum al Laviniei

Natalia Bumbac

Tânăra decedată duminică, în accidentul rutier de la Brad, a fost condusă ieri pe ultimul drum. Rude, prieteni şi apropiaţi au venit la cimitirul de la Valea Seacă din municipiul Hunedoara, să-şi ia rămas bun de la Vărzaru Lavinia, toţi fiind încă şocaţi de moartea tragică a acesteia. Nu este singura dramă prin care trece familia fetei. Coincidenţă, mână a destinului, sau cum poate fi numit acest lucru, Vărzaru Valentin, tatăl Laviniei, a decedat, în urmă cu şapte ani, tot într-un accident rutier şi tot în apropiere de municipiul Brad.
Coincidenţe cutremurătoare
Tragedia petrecută la sfârşitul săptămânii trecute a impresionat o mulţime de oameni. Multora încă nu le venea să creadă că o fată atât de energică şi plină de viaţă, zăcea acum, fără suflare, între patru scânduri de coşciug, lăsând răni adânci în sufletele celor dragi. Dacă ar fi supravieţuit accidentului rutier, Lavinia ar fi împlinit în 15 noiembrie 27 de ani, având toată viaţa înainte. Fata absolvise Facultatea de Drept de la Universitatea „Vasile Goldiş” din Arad şi se angajase în afacerea familiei. Lavinia s-a căsătorit în 2013, doar că în vara acestui an a divorţat, fostul soţ fiind şi el prezent la înmormântare. Şi mai şocant este faptul că familia ei are o afacere în domeniul transportului, iar până acum, legat de această activitate, nu au avut nici un eveniment rutier neplăcut. Iar ironia sorţii a făcut ca tocmai vieţile Laviniei şi a tatălui ei să fie curmate în urma unor accidente rutiere.
În ultima oră de viaţă, domnişoară de onoare
Lavinia a petrecut ultima noapte din viaţă la nunta unei foste colege de facultate din Brad, unde a fost domnişoară de onoare. Tot timpul veselă şi fermecătoare, fata a fost remarcată de mai mulţi nuntaşi, care de asemenea au fost cutremuraţi la aflarea veştii că a decedat în acea dimineaţă. După nuntă, Florin Zaharia, şoferul maşinii care a dus-o spre moarte, i-a propus Laviniei să o conducă acasă. Fata a acceptat, neavând de unde să ştie că bărbatul care consumase alcool la nuntă o va duce pe ultimul drum. Maşina în care se aflau cei doi a lovit un excavator parcat pe marginea drumului, tocmai cu partea în care stătea Lavinia. Din acel moment, clipele de viaţă ale fetei erau numărate. Timp de două ore, medicii de la Spitalul din Brad au încercat să o stabilizeze şi să o menţină în viaţă, după ce o ambulanţă a transportat-o de la locul accidentului. Doar că inima fetei a decis să pună punct vieţii, încetând să mai bată şi nimeni sau nimic nu au mai putut-o salva.

Mesagerul Hunedorean

View Comments

  • cum adica "excavator parcat pe marginea drumului" ? pai ce alea umbla pe drum si sun parcate afara in fatza casei ? nesemnalizat si pe carosabil ?

    D-zeu sa o primeasca cu bratele deschise in rai !

    da ala care a lasat "excavator"-ul n-are nici o rapundere ? fiecare pune ce vrea si unde vrea ? Romania Halucinanta !

  • Un accident foarte timpit. Astfel de lovitura este doar cind viteza este mare si tu nu te uiti la drum. Pacat de ei!

Recent Posts

Primarul Hunedoarei, Dan Bobouțanu: Hunedoara pe mâini bune!

Dan Bobouțanu și-a depus ieri candidatura pentru un nou mandat de primar al municipiului Hunedoara.…

o zi ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că o duduie de la o pri­mărie continuă să facă afaceri pe banii…

o zi ago