Săptămâna trecută, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Tiberiu Balint, acuza, într-o conferinţă de presă, că maşinile de mare tonaj, care transportă zgura necesară la construcţia autostrăzii Deva-Orăştie, aparţinând firmei Strabag, au distrus aproape toate drumurile judeţene. Balint a afirmat că reprezentanţii Strabag nu au vrut să semneze actul adiţional privind remedierea stricăciunilor produse în urma circulaţiei maşinilor cu materiale pentru lucrări.
Vroiau să impună restricţii la tonaj
„Am dat un ultimatum celor de la Strabag. Dacă până luni, 8 octombrie (n.r. ieri), la ora 12, nu se vor prezenta să semneze actul adiţional la protocolul încheiat cu Consiliul Judeţean, atunci, vom reduce sarcina maximă admisă pe drumurile judeţene, pe sectoarele folosite de ei, astfel că, nici unul dintre utilajele lor de mare tonaj nu va mai putea circula. Dacă nu repară drumurile, concomitent, vom efectua evaluarea financiară a stricăciunilor şi îi vom acţiona în instanţă”, declara în urmă cu câteva zile vicepreşedintele Tiberiu Balint.
Actul adiţional a fost semnat
Ieri, însă, cu un sfert de oră înainte de expirarea ultimatumului dat celor de la Strabag, oamenii au venit cu actul adiţional semnat. „Am fost pregătiţi să montăm indicatoarele cu restricţiile de greutate, în caz că cei de la Strabag nu semnau actul adiţional la protocolul încheiat cu Consiliul Judeţean. Din fericire, ei au venit cu actul semnat. Sperăm însă să respecte ceea ce scrie în document, adică să repare drumurile judeţene distruse din cauza traficului cu maşinile încărcate cu materiale pentru autostradă. Oricum, suntem pregătiţi, în continuare, să luăm măsurile referitoare la restricţiile de tonaj, în caz că protocolul nu va fi respectat”, a precizat Tiberiu Balint, vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Hunedoara.
Conform documentului dintre Consiliul Judeţean Hunedoara şi firma Strabag, până la sfârşitul acestei luni, constructorul va trebui să execute lucrări de reparaţii în zonele: DJ 761: Şoimuş-Bârsău, km 0+000 – 5+900, DJ 107A: Bârsău-Hărău-Uroi, km 0+000 – 11+20, DJ 705: Geoagiu DN7, km 0+000 – 4+500, DJ 700A: Uroi-Simeria, km 0+000 – 1+600 şi DJ 687: Sântuhalm-Hunedoara, km 0+000 – 7+900.
Au aflat cârcotașii de serviciu că un șef din zonă a fost pe punctul de…
Dr. Gheorghe Firczak, preşedintele UCRR Pentru că este implicat în promovarea tradițiilor și patrimoniului cultural…
P.A., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de braconaj.
Complexul Energetic Valea Jiului (CEVJ) are, începând de ieri, un nou director general în persoana…
Ieri a avut loc o întâlnire de lucru la Centrala Electrică MASS Mintia. Cei de…
Tânărul în vârstă de 27 de ani, din Hunedoara, se enervase pentru că tatăl său…