Municipiul Brad a primit ultima tranșă de bani, în valoare de aproximativ 1,5 milioane de lei, pentru decontarea sumelor aferente achiziției de păcură.
Suma repartizată este aferentă consumului de combustibil sub formă de păcură, cărbune, biomasă sau gaze naturale, potrivit cererilor depuse de unitățile administrativ-teritoriale. De această sumă vor beneficia municipiile Buzău, Craiova, Motru, Odorheiu Secuiesc, Gheorgheni, Miercurea Ciuc, Brad, Iași, Drobeta-Turnu Severin, Suceava, Vatra Dornei, Timișoara, Râmnicu Vâlcea, orașele Nehoiu, Întorsura Buzăului, Horezu, precum și comuna Tașca. Astfel, cu această ultimă tranșă, Ministerul Dezvoltării a repartizat întreaga sumă de 250 de milioane de lei aferentă programului de sprijin aprobat de Guvern pentru unitățile administrativ-teritoriale la nivelul cărora sunt funcționale sisteme de alimentare centralizată cu energie termică pe bază de cărbune, păcură sau biomasă, a amintit ministrul dezvoltării. (A.N.)
În cursul acestei după-amiezi, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Deva au luat măsura reținerii pentru…
Au găsit săgetații din județ un nou mod de a-și continua răfuielile, dar în așa…
Hajni Hirt – artist din Petrila Pentru organziarea unei noi expoziții de lucrări de artă…
Paul B., din Petrila Pentru că a fost trimis în judecată pentru agresiune sexuală.
Ciprian Blaj, bărbatul implicat în scandalul din centrul Devei, a fost luat pe sus, ieri,…
Suntem mândri să anunțăm rezultatele spectaculoase obținute de elevii noștri la Etapa Județeană a Olimpiadelor…