UDMR Hunedoara participă la alegerile locale cu planuri realiste

Natalia Bumbac

UDMR Hunedoara va participa la alegerile locale având liste complete de candidaţi pentru localităţile în care comunitatea maghiară este mai numeroasă. Asta, chiar dacă liderii formaţiunii politice nu-şi pun mari speranţe în ceea ce priveşte scorul pe care-l vor obţine, fiind importantă participarea, măcar simbolică, arată europarlamentarul Iuliu Winkler (foto), preşedintele organizaţiei judeţene a UDMR.
„În 9 ianuarie vom avea Conferinţa Judeţeană la care vom discuta şi despre pregătirile pentru alegerile locale din acest an. Participarea la acest exerciţiu electoral va avea mai mult o valoare simbolică şi practică, dată fiind ponderea populaţiei maghiare din judeţ de 2,9 la sută, în raport cu pragul electoral de cinci la sută. În prezent, avem un număr mic de consilieri locali în Valea Jiului şi în localităţi rurale, poziţii pe care ne propunem să le păstrăm. Vom promova tineri pentru aceste candidaturi, care, deşi vor participa simbolic, implicarea lor va avea un rol important în mobilizarea comunităţii”, a afirmat Iuliu Winkler. Întrebat dacă a negociat sau va negocia cu alte formaţiuni politice pentru susţinerea candidaţilor la funcţiile de primari, acesta a declarat că nu, dar uşa partidului este deschisă pentru astfel de discuţii. „Climatul politic este schimbat în acest moment şi din cauză că alegerile locale se organizează dintr-un singur tur, iar asta impune o altă strategie, pe care o vom pune la punct. Există criterii pe care partidele le adoptă, ceea ce nu se impune şi în cazul nostru, pentru că noi oricum le-am respectat de la înfiinţarea partidului. Dar, evident, uşa noastră este deschisă pentru dialog cu alte forţe politice”, a precizat Iuliu Winkler. Acesta a mai spus că prezenţa UDMR pe scena politică şi participarea la alegeri este necesară, pentru că nici un alt partid poltic nu îşi propune obiectivele dorite de comunitatea maghiară, cum ar fi învăţământul în limba maternă în şcoli. Asta neînsemnând că celelalte probleme cu care se confruntă maghiarii nu sunt comune cu cele ale populaţiei majoritare.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Truda de a nu face nimic este visul unui fost ales local din re­gi­u­ne. Pus…

4 ore ago

Bulina albă

Paul-Mihai Nerges, l iderul echipei NovaVision din cadrul Universității Petroșani Pentru că, alături de colegii…

4 ore ago

Bulina neagră

Andrei I., din Deva Pentru că a fost trimis în judecată, fiind acuzat de comiterea…

4 ore ago

Lucian Ioan Rus, primarul municipiului Deva: Soluția pentru telecabina de pe Dealul Cetății este realizarea unui nou ascensor

În cadrul unei conferințe de presă sus­ți­nute luni, 25 mai 2026, primarul mu­ni­cipiului Deva, Lucian…

4 ore ago

Luncoiu de Jos: buget mic, eforturi mari. Dar sunt și vești bune

Magdalena Șerban În 2026, pentru primăriile cu un bu­get local restrâns, soluția prin­ci­pală o reprezintă…

4 ore ago

Drifturi la poalele Cetății. Ce face Poliția Locală Deva?

Unii tineri se distrează foarte fru­mos. Iar polițiștii locali din Deva nu fac nimic! Se…

4 ore ago