Am înţeles, la nivelul organizaţiei susţinute de un statut asumat prin calitatea de membru de partid, să ne abţinem de la vot în momentul discutării intrării în partid a primarului oraşului Petrila, Ilie Păducel. Motivul? Nevoia unei interpretări statutare şi regulamentare admise şi asumate de forurile superioare de partid. Înţelegem, ca membri ai unui partid cu rădăcină istorică, cu rezonanţă europeană şi cu orientare spre nevoia unui electorat care îşi doreşte maturizarea şi profesionalizarea clasei politice, să nu punem interesul personal înainte de interesul colectiv care considerăm că se suprapune pe interesul naţional.
În acest sens, orice pronunţare în spaţiul public ar leza o analiză corectă şi obiectivă asupra acestui caz.
PNL a decis, ca formaţiune politică, să îşi asume prin vot o restructurare a liniilor vulnerabile din partid şi atunci nu vom fi noi cei care facem rabat de la viziunea şi strategia prezentată în întreaga mass-media. Ştim că un măr putred reprezintă un pericol pentru toate fructele din coş, cum ştim şi că un „măr pe zi ţine medicul la distanţă“. Aşadar nu aşteptaţi de la noi senzaţionalul pentru a vă umple golurile politice. Cereţi-ne însă să luptăm pentru personalizarea PNL, pentru ca astfel să contribuim la reformarea clasei politice – cea care de facto stabileşte strategia de mâine pentru România.
Odată ce Comisia de arbitraj se va pronunţa pe cazul Petrila, vom prezenta public poziţia Organizaţiei PNL Petrila.
Costel Avram, copreşedinte PNL Petrila
Oare pentru ce-i mai plătim? Gurile rele din capitala cu lămpașe ne-au adus în atenție…
Maria Iacob-Ridzi, sportivă din Petroșani Pentru că a reușit alături de Sofia Elena Anghel, partenera…
Sorin M., din Lupeni Acuzat de tâlhărie calificată, pentru că judecătorii îl consideră un pericol…
Reprezentanții Complexului Energetic „Valea Jiului” anunță că s-a terminat procedura de selecție pentru ocuparea funcției…
O femeie din Uricani a ajuns la judecată după ce a împrumutat unui bărbat din…
Ieri, polițiștii au fost prezenți în zona unităților de învățământ și la trecerile pentru pietoni,…
View Comments
Iată că minunea s-a produs. PNL a scăpat de o hahalera: Costel Avram. Oricum acesta este cârtița lui Moloț. E drept că apare alta: Ilie Pintilie.