UDMR Hunedoara va participa la alegerile locale din 5 iunie, având obiective realiste, bazate pe numărul populaţiei de etnie maghiară din judeţ, care se află în continuă scădere.
„Ne pregătim pentru alegerile locale din 5 iunie, la care vom participa cu liste pentru Consiliul Judeţean şi consiliile locale în care avem organizaţii locale. Obiectivul nostru, ţinând cont de evoluţia demografică a maghiarilor din judeţ, va fi să păstrăm prezenţa modestă pe care o avem în consiliile locale ale municipiilor Deva, Hunedoara, Lupeni şi să reintrăm în Consiliul local Petroşani”, a afirmat europarlamentarul Iuliu Winkler (foto), preşedintele UDMR Hunedoara.
Iuliu Winkler a mai declarat că din 1992, numărul hunedorenilor de etnie maghiară este în continuă scădere, conform datelor obţinute în urma celor trei recensăminte organizate în ultimii 25 de ani. Astfel, în 1992 în judeţ erau 37.000 de etnici maghiari, iar la diferenţă de 10 ani, numărul acestora a scăzut la 25.000. La ultimul recensământ din 2011, peste 15.000 de hunedoreni au declarat că sunt de etnie maghiară.
Preşedintele UDMR Hunedoara a mai subliniat că până în acest moment, organizaţia pe care o conduce nu a încheiat nici un acord de susţinere a vreunui candidat la primărie de la un alt partid. Europarlamentarul Iuliu Winkler a afirmat că discuţiile pe această temă sunt deschise, existând posibilitatea să se ia o decizie în timpul rămas până la alegerile locale, decizie care va fi anunţată oficial.
Cutremur total pe scena politică din România! Guvernul propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan a…
Amor, amor, amor... Refrenul se aude tot mai tare printr-o circă de la noi, unde…
Administratorul public al municipiului Deva, Ciprian Luca (foto), a detonat o adevărată bombă în cadrul…
Mihai-Andrei Danci, din Ribița Pentru că a fost desemnat „Cel mai fidel cititor hunedorean” în…
Ionuț B., din Vulcan Pentru că i-a fost prelungit arestul preventiv, fiind acuzat că și-a…
Magdalena Șerban În ultimii ani, Consiliul Județean Hunedoara a marcat investiții majore în dezvoltarea sistemului…