Categories: Comunitate

UAMS Baia de Criş, la acelaşi nivel bugetar cu anul 2014

Magdalena Şerban

Alocările bugetare pentru 2015 sunt acceptabile, susţine conducerea Unităţii de Asistenţă Medico-Socială Baia de Criş. Deoarece în anii trecuţi s-au făcut cele mai multe investiţii ce ţin de extindere şi modernizare, acum mai sunt necesare doar câteva reparaţii în cadrul instituţiei.
„Vrem să realizăm reparaţii la saloanele din corpul A, adică într-o clădire mai veche, să revizuim partea de grupuri sanitare şi oficii şi mai trebuie făcute şarpante. Cea mai stringentă necesitate care trebuie onorată este cea a maşinii de spălat. Vechea maşină a fost achiziţionată în 2008, dar în toţi aceşti ani, a fost folosită la capacitate maximă şi nu te mai poţi baza pe buna ei funcţionare. Nici piesele de schimb pentru modelul respectiv nu se găsesc prea uşor, fiind destul de veche, plus că nu merită investit în cârpeli. Una nouă, profesională şi performantă, care să se plieze pe volumul de rufe spălate de noi, zilnic, costă în jur la 30.000 de lei. Am prevăzut achiziţia în bugetul din acest an”, precizează Diana Bulz (foto), managerul Unităţii de Asistenţă Medico-Socială Baia de Criş.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Misiune dificilă a pompierilor ISU Hunedoara pentru stingerea unui incendiu de vegetație uscată și fond forestier izbucnit în zona Cheile Buții din Retezat, pe teritoriul orașului Uricani.

În toată această perioadă, pompierii Detașamentului Petroșani împreună cu lucrători ai Ocolului Silvic au acționat…

11 ore ago

APA PROD S.A. Deva își extinde serviciile digitale: Mai multă flexibilitate, plăți simplificate și informare în timp real pentru peste 67.000 de clienți

S.C. APA PROD S.A. Deva continuă strategia de modernizare și digitalizare a serviciilor oferite comunității…

11 ore ago

PERCHEZIȚII ÎNTR-UN DOSAR PRIVIND BANCNOTE FALSIFICATE

Polițiștii specializați în combaterea criminalității organizate din Hunedoara au desfășurat, cu sprijinul jandarmilor și sub…

19 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Se vorbește prin târg că e scandal mare cu o firmă de cons­trucții care a…

2 zile ago

Bulina albă

Laurențiu Nistor, președintele Consiliului Județean Hunedoara Pentru că s-a implicat ca Stadionul din Petroșani să…

2 zile ago

Bulina neagră

V.G., din municipiul Deva Pentru că a fost emis un ordin de protecție pe numele…

2 zile ago