„Turul Investitorilor din România“ s-a încheiat. Ce urmeazã?

Oana Mihnea

Prima ediţie a „Turului Investitorilor din România“, organizat de europarlamentarul Siegfried Mureşan (foto), s-a încheiat. Timp de cinci zile, Siegfried Mureşan a vizitat nouă investitori mari din judeţele Braşov, Mureş, Alba, Cluj, Timiş şi Hunedoara.
Scopul proiectului este acela de a intra în contact direct cu investitorii, pentru a afla greutăţile pe care le întâmpină. „Am vrut să aflu ce a determinat investitorii străini să investească în România, cu ce probleme se confruntă. Şi ce trebuie să facă autorităţile şi oamenii politici pentru ca aceste companii să-şi crească producţia la noi în ţară şi să angajeze mai mulţi oameni. Marile probleme  sunt lipsa infrastructurii de transport şi a noilor generaţii de muncitori calificaţi“, a declarat deputatul european Siegfried Mureşan.
La finalul întâlnirilor, acesta a promis că o parte din solicitări le va duce în Parlamentul European, iar pentru cele mai complexe va înainta propuneri Guvernului României. Companiile vizitate în prima ediţie a „Turului Investitorilor din România“ însumează o cifră de afaceri de peste şapte miliarde de lei, au aproximativ 7.000 de angajaţi şi îşi desfăşoară activitatea în sectoare diferite, de la producţia de componente auto, până la producţia siderurgică şi dezvoltarea de proiecte IT.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii prin târg că un edil din zonă face bani pe ul­tima sută de…

o oră ago

Bulina albă

Corneliu Birtok-Băneasă, de la Asociația Corneliu Group Pentru că Asociația pe care o conduce parti­cipă…

o oră ago

Bulina neagră

A.S., din municipiul Deva Pentru că a fost acuzat că și-a snopit în bătaie nevasta.

o oră ago

Primarul Dan Bobouțanu: Demolăm vechiul stadion și ridicăm noua arenă. Punct

În ultima perioadă au apărut tot felul de informații, false, cum că stadionul de la…

o oră ago

Condamnat la închisoare pentru că și-a bătut fosta iubită

Bătăușul în vârstă de 47 de ani a fost condamnat la aproape doi ani de…

o oră ago

Octogenară lăsată fără economii prin metoda „meseriașului”

Escrocii, sub pretextul că verifică instalația de gaze, au plecat din locuința hunedorencei cu 22.000…

o oră ago