Categories: Sport

Turnee internaţionale amânate de WTA şi ATP

Circuitele profesioniste de tenis feminin (WTA) şi masculin (ATP) au anunţat anularea unor turnee în China şi Japonia, prevăzute către sfârşitul anului, din cauza preocu­pă­ri­lor legate de Covid-19 şi de restricţiile de că­lătorie în cele două ţări.
WTA a subliniat că toate evenimentele din China şi Japonia au fost anulate, cu excepţia Turneului Campioanelor, la care participă cele mai bune jucătoare ale sezonului, care urmează să aibă loc în oraşul Shenzhen, în sudul Chinei. Statutul acestui turneu este „în discuţie”, a subliniat WTA.
Circuitul ATP a precizat la rândul său că tur­neul Masters 1.000 de la Shanghai ar putea fi organizat eventual în octombrie, în săp­tă­mâna precedentă celui de la Indian Wells (SUA), programat între 10 şi 17 octombrie. Indian Wells va beneficia de premii totale în valoare de 15,3 milioane dolari. „Suntem dezamăgiţi că evenimentele noas­tre de anver­gură mondială din China şi Japonia nu vor avea loc în acest an”, a de­cla­rat Steve Simon, directorul general al WTA. „Lucrăm la o alter­nativă pentru a oferi opor­tunităţi de joc în alte regiuni, una dintre ele fiind revenirea noastră la Indian Wells, pentru că aşteptăm cu ne­răb­dare acest eveniment”. a adăugat Simon.El a a explicat, că un turneu suplimentar a fost adăugat în calendarul se­zo­nului 2021: Openul feminin de la Chicago, care va avea loc în perioada 23-28 august, înaintea US Open de la New York.
ATP a dezvăluit la rândul său că turneul mas­culin prevăzut la Marrakech (Maroc), Marele Premiu Hassan II, a fost de asemenea anulat, după ce fusese deja amânat.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Un consiliu pestriț se anunță a fi la cârma unei urbe din sudul ju­dețului, după…

5 ore ago

Laurenţiu Nistor, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara: Avem de partea noastră experienţa administrativă, profesionalismul, priceperea, dar şi tinereţea cu viziunea inovativă

Șeful județului și-a depus candidatura pentru un nou mandat în fruntea Consiliului Județean Hunedoara. Laurențiu…

5 ore ago

Bulina albă

Maria Sara Lupulesc, elevă în clasa a V-a la Școala gimnazială ”I.G. Duca” din Petroșani…

5 ore ago

Bulina neagră

Aurel G. Pentru că a fost trimis în judecată pentru lovire și alte violențe, după…

5 ore ago

Plângere penală împotriva celor care au modernizat telecabina de pe Dealul Cetăţii

Primarul Devei a decis că e mo­mentul să facă plângere penală împotriva celor care au…

5 ore ago