Categories: Actualitate

Turistă germană salvată în Munţii Retezat

Alice Brandisz

Ieri, o echipă formată din şapte salvamontişti ai Serviciului Public Judeţean Salvamont Hunedoara şi doi jandarmi montani a salvat o turistă germană căreia i s-a făcut rău în timp ce se afla pe un traseu din Masivul Retezat.
Femeia se afla în drumeţie pe un traseu montan, însoţită de un coleg. La un moment dat, excursionista s-a simţit rău, acuzând o stare de slăbiciune dar şi dureri. Însoţitorul acesteia, tot cetăţean german, a apelat numărul unic de urgenţă 112 pentru a solicita ajutor. Din explicaţiile date de neamţ la telefon, salvamontiştii au reuşit să repereze locul în care erau cei doi. Cetăţenii germani se aflau pe Şaua Lănciţului, mai exact între Cabana Baleia şi Vârful Mare. Deoarece locul era greu accesibil, echipa de intervenţie a fost nevoită să parcurgă traseul pe jos, pe un drum accidentat. După aproximativ patru ore, aceştia au ajuns în locul în care se aflau turiştii. „Şapte salvatori montani sprijiniţi de doi jandarmi montani au plecat spre locul în care se aflau cei doi turişti germani. După circa patru ore de mers, salvamontiştii au ajuns la faţa locului. Turista germană era deshidratată, prezenta o stare de slăbiciune şi dureri abdominale. Victima a fost imobilizată şi transportată cu o targă specială până la o maşină a Salvamont şi apoi la o ambulanţă SMURD”, declară şeful Salvamont Hunedoara, Ovidiu Bodean.
Luna trecută, salvamontiştii din judeţul Hunedoara au avut 26 de intervenţii în şapte cazuri, fiind nevoie de transportul victimelor pe targa specială până la o ambulanţă SMURD.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele din localitate nu mai contenesc cu foșnitul pe la colțuri: deși fotoliul de…

22 de ore ago

Bulina albă

Gheorghe Florin Ghețău, profesor în municipiul Lupeni Pentru că este coautor al manualului de Istorie…

22 de ore ago

Bulina neagră

Gheorghe I., din Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru comiterea infracțiunii de…

22 de ore ago

Atac fără precedent în Hunedoara: Un bărbat a fost pus la pământ de trei urși în comuna Pui. Specialiștii sunt uimiți de comportamentul animalelor

Un incident de o gravitate extremă, considerat fără precedent în ultimul deceniu, a avut loc…

22 de ore ago

De la martor la condamnat: Un bărbat din Uricani a negat o bătaie în fața probelor video și s-a ales cu amendă penală

Un bărbat din localitatea Uricani a fost condamnat de Judecătoria Pe­troșani pentru mărturie minci­noa­să, după…

22 de ore ago

Dosar penal și ordin de protecție pentru o femeie care și-a amenințat fostul socru că îi dă foc la casă

O femeie în vârstă de 31 de ani s-a ales cu dosar penal și a…

22 de ore ago