Categories: Eveniment

Trupul micuţului luat de apele Streiului a fost descoperit

Maximilian Gânju

Trupul fără viaţă al băieţelului de un an şi şapte luni, din satul Galaţi – comuna Pui, dispărut pe data de 19 mai a.c., a fost găsit ieri dimineaţă în gura de deversare a barajului de la Subcetate.
Macabra descoperire a fost făcută de o echipă formată din poliţiştii şi jandarmii care supraveghea zona încă din ziua dispariţiei băieţelului. Cadavrul a fost scos de echipele ISU Hunedoara şi dus la Serviciul de Medicină Legală Deva pentru efectuarea necropsiei, iar în funcţie de rezultat, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Haţeg ar putea stabili o eventuală vinovăţie a părinţilor. Hoza Flavius Alexandru se juca împreună cu sora lui mai mare pe malul Streiului şi a căzut în râul învolburat. A fost căutat zile în şir de echipele de pompieri, jandarmi şi poliţişti iar probele adunate au conturat scenariul sumbru care s-a adeverit joi dimineaţă. Echipele de salvare au descoperit o ghetuţă a copilului plutind pe luciul apei şi au realizat că şansele de a mai fi în viaţă sunt nule. În paralel, poliţiştii i-au audiat pe toţi membrii familiei copilului şi pentru că trupul nu i-a fost găsit, oamenii legii l-au dat pe Flavius în urmărire naţională şi în consemn la frontieră. Totodată, a fost deschis, în acest caz, un dosar penal pentru ucidere din culpă. „O echipă de poliţişti şi jandarmi care patrula zona a descoperit trupul micuţului. În zonă au fost în permanenţă echipe formate din poliţişti, jandarmi şi pompieri, au fost activităţi de observare-căutare, practic nu au încetat în nici un moment nici măcar pe durata nopţii. (…) Ancheta continuă în acest caz pe linie de ucidere din culpă şi acum se întăreşte ipoteza uciderii din culpă. Parchetul de pe lângă Judecătoria Haţeg este competent să supravegheze ancheta“, a declarat subcomisarul Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Comunicat de presă privind modificarea procedurilor de lucru ale Comisiei Județene Hunedoara pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor

În ședința Comisiei Județene Hunedoara pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor (CJFF) din…

16 minute ago

Doi bărbați au fost reținuți pentru 24 de ore, ca urmare a extinderii cercetărilor în baza sesizării din oficiu a polițiștilor din Petroșani

În cursul acestei zile, au fost continuate cercetările în cazul dosar penal întocmit de Poliția…

18 minute ago

DOI POLIȚIȘTI HUNEDORENI AU SALVAT VIAȚA UNUI BĂRBAT AFLAT ÎN PERICOL IMINENT

O intervenție contra-cronometru, în condiții dificile, a făcut diferența dintre viață și moarte. Doi polițiști…

18 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc gurile rele că un personaj de la noi s-a reactivat și, după ce a…

2 zile ago

Bulina albă

Corneliu Birtok-Băneasă, inventator Pentru că Asociația CORNELIUGROUP Cercetare-Inovare marchează o etapă istorică: celebrarea a 18…

2 zile ago

Bulina neagră

S.G., din municipiul Deva Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de omor…

2 zile ago