Categories: Actualitate

Părinţii băieţelului dispărut, indiferenţi de soarta lui

Maximilian Gânju

Micuţul de un an şi şapte luni este căutat neîncetat de pompieri încă de joi, iar până acum nu s-a descoprit nici un semn ce ar putea indica locul unde s-ar afla. Părinţii micuţului nu par prea interesaţi de soarta lui şi salvatorii au fost uimiţi de faptul că pe chipul lor nu se citeşte vreo remuşcare.
Alexandru Flavius Hoza, băieţelul de un an şi şapte luni, din satul Galaţi, comuna Pui, ar fi fost luat de apele Streiului şi se presupune că trupul său a ajuns în barajul de la Subcetate. Copilul se juca împreună cu sora lui mai mare lângă malul apei, iar de la dispariţia sa şi până acum este căutat asiduu de către echipe formate din pompieri, jandarmi şi poliţişti. Dispariţia sa a fost anunţată cu întârziere de familie, iar faptul că părinţii nu arătau foarte afectaţi de lipsa lui Alexandru, a uimit echipele de căutare şi salvare. ”Nu sunt deloc afectaţi de faptul că băieţelul este mort dacă, într-adevăr, a căzut în Strei. În prima zi am crezut că li s-au administrat sedative de către colegii de la Ambulanţa Hunedoara, însă am aflat că nu au vrut tratamentul, erau bine. Vineri ne-am dat seama că nu au remuşcări, că sunt indifirenţi. Cum poţi sta tu ca părinte să-ţi bei cafeaua şi să fumezi în timp ce zeci de oameni îţi caută disperaţi copilul. Abia sâmbătă au schiţat un pic că sunt afectaţi şi au venit cu noi la căutări. Doar vreo două ore, după aceea au dispărut şi ne-au lăsat pe noi să căutăm”, spune unul dintre salvatorii care participă la misiunea de căutare a copilului.
Poliţiştii au deschis un dosar penal în acest caz pentru ucidere din culpă şi fac cercetări cu privire la dispariţia minorului, iar pentru că trupul neînsufleţit n-a fost încă găsit, l-au dat şi în consemn la frontieră.

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Povestesc gurile rele prin târg că un personaj din zona noastră s-a pus pe citit,…

11 minute ago

Bulina albă

Ioan Sebastian Bara, managerul Bibliotecii Județene Pentru că, și în acest an a organizat Ziua…

11 minute ago

Bulina neagră

I.U., din municipiul Deva Pentru că a fost arestat, după ce nu a respectat un…

13 minute ago

Primăria Hunedoara va cofinanța construcția noii arene

Consiliul Local al municipiului Hune­doara a aprobat, cu unanimitate de voturi, cofi­nan­ţarea necesară pentru construirea…

13 minute ago

Hunedoreancă din Densuș, acuzată de hărțuire, șantaj și amenințare pe TikTok

Victima hunedorencei, o mamă din București, a cerut, la începutul lunii august, ca instanța să…

17 minute ago

Moda permiselor de conducere cumpărate a prins printre hunedoreni

Cu câteva sute de euro scapi de obli­gația de a urma cursurile unei școli de…

18 minute ago