Administrația Trump pregătește transferul a mii de migranți ilegali la baza militară Guantanamo, inclusiv aproximativ 100 de români, potrivit unor documente obținute de Politico, relatează Mediafax.
Politicile de imigrație
Planul administrației Trump de a intensifica deportările prevede trimiterea a până la 9.000 de migranți către baza navală de la Guantanamo Bay, începând chiar din această săptămână.
Printre aceștia s-ar afla și aproximativ 100 de cetățeni români, alături de migranți din alte țări europene, cum ar fi Rusia și Austria, scrie Digi24.
Potrivit documentelor, scopul oficial este decongestionarea centrelor de detenție de pe teritoriul SUA, dar folosirea bazei notorie pentru prizonieri de război transmite un mesaj dur în privința politicilor de imigrație.
Planul a stârnit îngrijorare în rândul diplomaților americani și al activiștilor pentru drepturile omului, care avertizează asupra tratamentelor inumane la care ar putea fi supuși migranții.
„Mesajul este menit să șocheze și să înspăimânte, dar vorbim despre aliați ai SUA”, a declarat sub anonimat un diplomat american.
Planul vine în contextul presiunilor crescânde din partea Casei Albe pentru intensificarea arestărilor zilnice de migranți, în timp ce Guvernul caută fonduri suplimentare pentru extinderea capacității de detenție.
Rămâne neclar cât timp vor fi reținuți românii la Guantanamo, însă documentele sugerează că detenția ar trebui să fie temporară, în așteptarea deportării.
Călin Constantin Moraru, consilier PSD Deva Pentru că a propus un Regulament, „Deva cu suflet…
V.G., din municipiul Orăștie Pentru că a fost trimis în judecată pentru infracțiunea de furt…
Gurile rele au aflat despre o duduie din zonă cu ambiții cât Everestul și cu…
Lucrările la noua capelă a cimitirului Valea Seacă din municipiul Hunedoara avansează în ritm susținut,…
O eroare administrativă gravă, întinsă pe parcursul a aproape un deceniu, amenință direct buzunarele locuitorilor…
Magdalena Șerban Parcul de utilaje destinat gospodăririi comunei Peștișu Mic se extinde. Un echipament modern…