Categories: Sport

Prima achiziție a Corvinului pentru noul sezon de Liga 2

„Lupul” Mario Bratu (foto) revine în Liga 2 și va pune umărul pentru a reuși o nouă promovare în prima ligă!
Pe lângă cea reușită cu Petrolul, în 2022, alături de singurul club pentru care a evoluat până acum în cariera sa, tehnicul mijlocaș ploieștean va încerca să reediteze această performanță și cu Corvinul Hunedoara, scrie Prosport.

Trecerea lui Bratu la Corvinul a fost dezvăluită de Petrolul
Mario Bratu devine primul nou ju­cător despre care se află că va evolua pentru Corvinul în noul sezon de Liga 2, ediția 2025-2026.
Mijlocașul crescut de Petrolul face un nou pas în cariera sa, unul în spate, la echipa din Hunedoara, care așteaptă ca FRF să-i accepte de această dată do­sarul de ”transformare” în club de drept privat, pentru a putea avea drept de promovare în noua ediție de cam­pionat a ligii secunde.
Trecerea lui Bratu de la Petrolul la Corvinul este definitivă, însă clubul ploieștean anunță că păstrează un procent de 30 la sută dintr-un viitor transfer al jucătorului.
„După ce și-a petrecut în­trea­ga carieră în curtea clu­bu­lui nostru, Mario Bratu, ju­că­to­rul crescut și lansat de Petrolul către fotbalul de performanță, a ales să dea curs unei noi provocări.
Astfel, respectând dorința celui care ne-a oferit multe momente frumoase, cum ar fi cele două goluri marcate în poar­ta Concordiei Chiajna în meciul de­cisiv pentru revenirea pe scena pri­mului eșalon, FC Petrolul Ploiești a a­juns la un acord cu divizionara secundă Corvinul Hunedoara, privind cedarea mijlocașului la fosta câștigătoare a Cupei României. Transferul este unul definitiv, clubul nostru păstrând un pro­cent de 30% dintr-o viitoare tranzacție a jucătorului.

Toate etapele
În vârstă de 22 de ani, Mario a parcurs toate etapele la Petrolul Ploiești, de la copii și juniori și până la prima formație, pentru care a debutat când încă nu împlinise 16 ani, într-un meci din Liga a 3-a, cu „satelitul” Concordiei Chiajna (6 aprilie 2018). De atunci a adunat 118 prezențe în tricoul „galben-albastru”, marcând și 12 goluri pentru Petrolul.
Mulțumim, Mario Bratu! Mult succes în continuare!”, sună anunțul Petrolului.

Doar 500 de minute
În sezonul recent încheiat, Mario Bratu a evoluat puțin pentru Petrolul, circa 500 de minute în cele 16 meciuri bifate în prima ligă, în care a marcat și un gol. Tot în acest sezon a evoluat în circa 300 de minute în 4 jocuri din Cupa României.
Bratu a debutat la prima echipă a Petrolului pe când aceasta era în Liga 3, iar el avea 15 ani. A reușit, astfel, alături de echipa reprezentativă a județului Prahova și a Ploieștiului promovări atât în Liga 2, cât și în SuperLigă. În sezonul promovării în prima ligă, micuțul mijlocaș a avut 27 de prezențe pe teren pentru Petrolul în ediția 2021/22 de Liga 2 și a înscris 6 goluri.
În prima ligă are jucate 46 de meciuri în trei sezoane și are 2 goluri înscrise.
La Corvinul, Mario Bratu va fi din nou coechipier cu Mihai Velisar, Antoniu Manolache și Viorel Lică. (A.N.)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Gurile rele anunță ultima fază cu omul nostru. Păi nu mai vrea nimeni să audă…

12 ore ago

Bulina albă

Georgeta Tomuța, directorul executiv al AJOFM Deva Pentru că a câștigat și recursul împotriva suspendării…

12 ore ago

Bulina neagră

V.R., din municipiul Deva Pentru că a fost prins băut la volan, alcoolemia sa ajungând…

12 ore ago

Călin Marian descoperă greșelile PNL, dar le ține pentru el

Senatorul liberal Călin Petru Marian a publicat un text despre onoare, principii și responsabilitate politică,…

12 ore ago

Un bărbat din Hunedoara a pierdut definitiv procesul cu poliția, după ce a sunat la 112 ca să reclame că este amenințat de agenții care îl opriseră în trafic

Judecătoria Brad a respins plân­ge­rea unui localnic din Luncoiu de Jos, sancționat de Inspectoratul de…

12 ore ago

Percheziții de amploare în Bihor și Hunedoara: Fraudă de peste 730.000 de lei în domeniul construcțiilor hidrotehnice

Polițiștii Serviciului de Investiga­re a Criminalității Economice din ca­drul IPJ Bihor, sub coordonarea unui procuror…

12 ore ago