Categories: Educatie si cultura

Trofeul Micului Cititor, la a XXXIII-a ediţie

Magdalena Şerban

Biblioteca Judeţeană „Ovid Densuşianu” Hunedoara-Deva a organizat ieri, în Sala Mare a Centrului Cultural „Drăgan Muntean” din Deva, festivitatea de premiere a laureaţilor celei de-a XXXIII-a ediţii a deja tradiţionalului concurs „Trofeul Micului Cititor”.
„Este o competiţie pe care Biblioteca noastră a iniţiat-o cu scopul de a dezvolta la cititorii cei mai tineri gustul lecturii, simţul critic în aprecierea unei cărţi, simţul estetic. Copiilor li se cere să selecteze, dintre cărţile noi intrate în bibliotecă în ultimul an, cel mai bun autor, cea mai îndrăgită editură şi cel mai bun ilustrator de carte. Anul acesta, la secţiunea «Cel mai bun autor de cărţi pentru copii», premiul a fost câştigat de Passionaria Stoicescu, la secţiunea «Cel mai bun ilustrator de cărţi pentru copii», câştigătoare a fost desemnată Doina Micu, pentru cartea «Pădure, dragă pădure», iar la secţiunea «Cea mai bună editură de cărţi pentru copii», premiul a mers la Editura Girasol din Bucureşti. Nu au fost uitaţi nici cei mai fideli cititori ai bibliotecii noastre, la secţiunea «Cel mai fidel cititor», câştigătoare fiind declarată eleva Maria Raicu, din clasa a IV-a D de la Şcoala Eco Europeană «Andrei Şaguna» din Deva”, a subliniat Ioan Sebastian Bara (foto în stânga), managerul Bibliotecii Judeţene. De menţionat că festivitatea de premiere a fost presărată cu mai multe momente coregrafice oferite de elevii Colegiului Naţional Sportiv „Cetate” din Deva, multipli campioni naţionali, o parte din ei fiind în lotul naţional de gimnastică aerobică al României. De asemenea, în cadrul evenimentului, Biblioteca le-a oferit cadrelor didactice, cele care zi de zi au fost alături de elevii lor şi le-au insuflat dragostea pentu citit, diplome şi plachete, semn al recunoştinţei pentru munca importantă pe care o depun permanent.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Cum se descurcă constructorii cu creșterea prețurilor la materiale

Deficitul de personal calificat în domeniu și creșterea prețurilor la resursele energetice sunt cele mai…

2 ore ago

Biblioteca Județeană recomandă cartea acestei săptămâni

Magdalena Șerban Propunerea adresată de reprezentanţii Bibliotecii Judeţene “Ovid Densusianu”  Hunedoara  Deva pentru lecturare în…

16 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Spun gurile rele din sudul județului nostru cum că un individ uns cu toate alifiile,…

o zi ago

Bulina albă

Geanina Marin Diu, profesor la Grădinița PP3 din Petroșani Pentru organizarea unui spectacol caritabil în…

o zi ago

Bulina neagră

Marius Ș., din municipiul Lupeni Pentru că a fost condamnat la închisoare după ce a…

o zi ago

Dragoste cu năbădăi între doi foști soți din Vulcan

Ea a invocat faptul că este o victimă a partenerului, că este abuzată fizic și…

o zi ago