Categories: Comunitate

„Trofeul Micului Cititor”, ediția 2023

Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul generos al Consiliului Județean Hunedoara a organizat o activitate cultural-educativă devenită tradițională: au fost premiați câștigătorii concursului „Trofeul Micului Cititor”.

 

Să aprecieze talentele

„Ce poate fi mai plăcut pentru noi acum, în pragul vacanței de vară, decât să oferim „Trofeul Micului Cititor” celor mai fideli, mai serioși și mai consecvenți cititori tineri care ne trec pragul și își aleg din raft cartea preferată. Apoi vin din nou și din nou după alte titluri, după alte întâlniri cu eroii cărților îndrăgite. Pentru că aceste mici obiecte care se numesc cărți au darul de a se chema una pe cealaltă: ai terminat de citit o carte, vii și împrumuți alta, apoi alta și alta, iar la maturitate vei băga de seamă că lecturile tale s-au rafinat, că știi să distingi o carte bună de una mai puțin reușită, știi să apreciezi talentul unui scriitor”, spune Sebastian Bara, managerul Bibliotecii Județene.

Să-i facă pe copii să citească

„Concepția care a stat la baza organizării concursului intitulat Trofeul Micului Cititor a pornit de la dorința noastră de a atrage spre lectură un număr cât mai mare de copii, de la cele mai fragede vârste, de a le cultiva și menține gustul pentru citit. De aceea, criteriul care a determinat decernarea premiilor a fost fidelitatea micilor cititori față de bibliotecă, exprimată în numărul de împrumuturi de carte. Am hotărât să-i premiem pe acei mici prieteni ai bibliotecii care ne-au trecut pragul de cele mai multe ori, care s-au arătat a fi cei mai interesați de cărți, care au fost în permanență în legătură cu biblioteca. Am avut, astfel, convingerea că, cu cât au frecventat mai asiduu biblioteca, cu atât au citit mai mult, iar acest lucru este demn de toată lauda și trebuie premiat, acești copii fiind câștigătorii „Trofeului Micului Cititor”, ediția 2023. Un eveniment mult așteptat de copii a fost întotdeauna premierea câștigătorilor concursului „Trofeul Micului Cititor”, eveniment la care micii noștri cititori au venit cu aceeași bucurie din fiecare an și noi ne-am bucurat alături de ei.  Concursul a fost gândit în așa fel încât să stimuleze prezența la bibliotecă a copiilor, să-i facă să iubească lectura și să treacă de cât mai multe ori pragul bibliotecii noastre. De aceea, acest trofeu a mers către cei mai „împătimiți” cititori, către cei care au devenit prieteni statornici ai bibliotecii și iubesc cărțile”, a adăugat Sebastian Bara.

Au decernate trei premii și 10 mențiuni care i-au recompensat pe cei mai fideli mici prieteni ai bibliotecii:

          Locul I

Teodor Mihai Iovan

Clasa a VI-a C, Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria” Deva

O trotinetă electrică, cărți, diplomă și trofeu.

 

Locul II

Iosif Verme

Clasa a VII-a Plastică, Liceul de Arte „Sigismund Toduță” Deva

O bicicletă, cărți, diplomă.

 

Locul III

Tudor Mihai Blidar

Clasa a VIII-a C, Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria” Deva

Un hoverboard, cărți, diplomă.

 

 

Mențiuni

 

Albert Plutariu

Clasa a VII-a, Școala Gimnazială Nr. 1 Hunedoara

O trotinetă non electrică, cărți, diplomă;

 

Irina Elena Țeculescu

Clasa a VI-a C, Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria” Deva

O trotinetă non electrică, cărți, diplomă;

 

Irina Stănescu

Clasa a II-a, Școala Gimnazială „Andrei Șaguna” Deva – Școala Primară Cristur

O trotinetă non electrică, cărți, diplomă;

 

Ingrid Czuper

Clasa a I-a Arte plastice, Liceul de Arte „Sigismund Toduță” Deva

O trotinetă non electrică, cărți, diplomă;

 

Maria Alexia Herțeg

Clasa a II-a D, Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria” Deva

O trotinetă non electrică, cărți, diplomă;

 

Mădălina Elisa Crețu Tomuța

Clasa a IV-a B, Școala Gimnazială „Andrei Șaguna” Deva

O trotinetă non electrică, cărți, diplomă;

 

 

Iulia Romoșan

Clasa a IV-a, Școala Gimnazială „Andrei Șaguna” Deva – Școala Primară Cristur

O trotinetă non electrică, cărți, diplomă;

 

 

Gabriela Lucia Gabor

Clasa a IV-a B, Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria” Deva

O trotinetă non electrică, cărți, diplomă;

 

Ana Kunst

Clasa a V a D, Colegiul Național „Decebal” Deva

O trotinetă non electrică, cărți, diplomă;

 

David Andrei Birtoc

Clasa a II-a Step by Step, Școala Gimnazială „Andrei Șaguna” Deva

O trotinetă non electrică, cărți, diplomă.

 

 

 

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Cum să transformi curățenia casei într-o rutină mai rapidă și mai plăcută

Într-o locuință bine îngrijită, diferența nu stă doar în ordine, ci și în felul în…

13 ore ago

Gura lumii

Lupta pentru ciolan nu se stinge niciodată în sudul județului, iar când e vorba de…

19 ore ago

Dr. Emil Stoica a câștigat un nou mandat de manager al Spitalului Județean de Urgență Deva

Medicul Emil Stoica a câștigat, ieri, un nou mandat de manager al Spitalului Județean de…

19 ore ago

Se finalizează lucrările la ”Autostrada Urșilor”: Coșmarul șoferilor se apropie de final

Lucrările avansează în ritm accelerat pe ultimul lot lipsă al Autostrăzii A1 dintre Margina și…

19 ore ago

Complexul Aqualand se închide o lună

Complexul de agrement Aqualand Deva va fi închis începând cu data de 1 august 2026…

19 ore ago

Şcoală din Geoagiu modernizată

  Lucrările la Școala Primară din Geoagiu au fost finalizate. Proiectul de modernizare a unității…

19 ore ago