Categories: Actualitate

Trimis în judecată pentru fraudarea fondurilor europene

Un bărbat care lucra, în urmă cu şase ani, pentru o firmă spaniolă a fost trimis în judecată de pro­curorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) – Ser­viciul Teritorial Alba Iulia pentru complicitate la fraudarea a două proiecte finanţate din fonduri euro­pene ce au vizat închiderea gropilor de gunoi din Deva şi Orăştie, ca parte a unui contract cu finanţare nerambursabilă derulat de Consiliul Judeţean (CJ) Hunedoara.

A primit o sumă frumuşică
Potrivit unui comunicat al DNA, inculpatul este acuzat de infracţiunea de participaţie improprie, sub forma complicităţii, la folosirea sau prezen­tarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene, săvârşită în formă continuată.Valoarea celor două proiecte depăşeşte 20 de milioane de lei, procurorii DNA susţinând că, pentru serviciile sale, inculpatul ar fi primit din partea a două asocieri de firme, care au câştigat cele două contracte, o sumă de 747.000 lei.
În rechizitoriul întocmit de procurorii anticorupţie s-a reţinut că, în cursul anului 2014, între CJ Hunedoara, în calitate de beneficiar, şi Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice, în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Ope­raţional Sectorial Mediu, a fost încheiat un con­tract finanţat din fonduri europene nerambursa­bile ce avea ca obiect proiectul „Sistem de ma­na­ge­ment integrat al deşeurilor în judeţul Hunedoara”.
În cadrul acestui proiect, CJ Hunedoara a desfăşurat, simultan, procedura de achiziţie pentru ambele loturi ale proiectului: lotul 1 – Închiderea depozitului urban neconform Orăştie şi lotul 2 – Închiderea depozitului urban neconform Deva, acestea fiind gropi de gunoi neconforme de pe raza celor două localităţi.

Sechestru asigurator
Întrucât cele două asocieri de firme înscrise la licitaţii nu îndeplineau condiţiile minime de cali­fi­care referitoare la experienţa similară şi capa­ci­tatea profesională, acestea au apelat la ajutorul unui terţ susţinător, în persoana societăţii repre­zentată de inculpat.
„În acest context, inculpatul, în calitatea men­ţio­nată mai sus, ar fi remis reprezentanţilor celor două asocieri mai multe documente false şi inex­ac­te (procuri, angajamente, diplome de studii, CV-uri etc.), ajutând astfel la îndeplinirea condiţiilor pen­tru câştigarea licitaţiilor. Ulterior, reprezentanţii celor două asocieri, fără să cunoască caracterul acelor înscrisuri, le-au depus la autoritatea con­tractantă Consiliul Judeţean Hunedoara. Rezul­tatul acestor demersuri a fost atribuirea, în urma evaluării ofertelor, a celor două contracte către asocierile respective şi obţinerea de către acestea a sumei de totale 20.624.257 lei, reprezentând fon­duri nerambursabile”, se arată într-un comu­nicat al DNA.
Pentru serviciile sale, inculpatul ar fi primit de la cele două asocieri, conform contractelor încheiate anterior, suma totală de 747.032 lei, afirmă procurorii DNA. În cauză, a fost dispusă instituirea măsurii sechestrului asigurător asupra mai multor bunuri mobile şi imobile ce aparţin inculpatului. Ministerul Fondurilor Europene şi Consiliul Judeţean Hunedoara s-au constituit părţi civile în procesul penal. Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Hunedoara cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză. (Sorin Blada, Agerpres)

Mesagerul Hunedorean

View Comments

Recent Posts

Un bărbat de 49 de ani a fost grav rănit în urma unui accident rutier care s-a produs, în această seară, în orașul Petrila, pe strada Cimpa

În evenimentul rutier a fost implicat un singur autoturism. Echipajele de salvatori de la Detașamentul…

12 ore ago

CONSILIUL JUDEȚEAN HUNEDOARA A CONTESTAT HOTĂRÂREA DE GUVERN PRIN CARE DIRECȚIA SILVICĂ HUNEDOARA VA FI COORDONATĂ DE LA ALBA

Consiliul Județean Hunedoara a declanșat oficial demersurile pentru contestarea Hotărârii de Guvern prin care Direcția…

12 ore ago

O clipă de teribilism. Un risc imens. O viață care se poate termina.

Depășirile periculoase nu sunt doar „manevre riscante” — sunt decizii care pot aduce tragedii. În…

13 ore ago

ANGAJAT DIN ORĂȘTIE, REȚINUT DE POLIȚIȘTI DUPĂ CE AR FI SUSTRAS COMPONENTE ELECTRONICE DINTR-O FABRICĂ

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara – Serviciul de Investigații Criminale au fost…

16 ore ago

MINORĂ DIN DEVA, PROTEJATĂ DE POLIȚIȘTI DUPĂ CE FOSTUL IUBIT I-AR FI DISTRUS UȘA LOCUINȚEI

Poliția Municipiului Deva a fost sesizată, în data de 26 martie 2026, în jurul orei…

16 ore ago

CONFLICT ÎNTRE MAI MULTE PERSOANE ÎNTR-O LOCALITATE DIN HUNEDOARA: UN BĂRBAT A FOST REȚINUT DE POLIȚIȘTI

Poliția Municipiului Hunedoara a fost sesizată, în seara de 26 martie 2026, în jurul orei…

16 ore ago