Categories: ComunitateFlash

Trenuri transformate în dormitoare

Dana Istudor

După oamenii străzii, în municipiul Petroşani şi în întreaga Vale a Jiului au apărut şi oamenii gării. Aceştia îşi fac veacul prin staţiile CFR din zonă, unde cerşesc, dorm şi uneori, mai bagă mâna prin buzunarele călătorilor. Toţi sunt oameni cu grave probleme sociale, care au ajuns pe străzi, după ce şi-au pierdut puţinul avut, în general, din vina lor.

Au pierdut locuinţa
În staţia CFR din Petroşani „locuiesc“ de luni bune, trei oameni ai gării, printre ei aflându-se şi Vasile Berinde. Ajuns la vârsta de 37 de ani, pe care i-a împlinit chiar în această lună, el are doar opt clase, nu a lucrat niciodată legal undeva şi de 18 luni locuieşte efectiv în gară. Doarme în personalul de Craiova, care staţionează peste noapte în Petroşani, se spală la fântâna din gară şi mănâncă din când în când. „În Petroşani, nu mai am pe nimeni. Stăteam cu tata şi bunica, dar după ce ei au murit, am pierdut şi locuinţa în care stăteam, în Colonie. Am rămas doar cu hainele de pe mine şi cu câteva lucruşoare pe care le ţin prin gară. Noaptea dorm în personalul de Craiova şi ziua mă duc la cerşit prin localitate sau îi ajut pentru o felie de pâine sau un ceai, pe patronii de magazine din gară. Mai am o mamă şi câţiva fraţi, dar nu vreau să apelez la ajutorul lor, pentru că nu ne înţelegem“, a declarat Vasile Berinde.

Să-i lase în pace
La fel ca el, „trăiesc“ tot în gară şi alte două persoane, dar cei doi concubini sunt mai puţin vorbăreţi. „Nu avem nimic de declarat, pentru că oricum, nimeni nu ne ajută şi apoi, când vine vorba despre noi, urmează controale şi ne alungă iar din gară. Cel mai bine ar fi să ne lăsaţi în pace“, au spus aceştia. Oamenii gării le creează probleme şi şefilor Staţiei CFR din Petroşani. Deşi au încercat de mai multe ori să scape de cei care locuiesc sau cerşesc prin gară, situaţia încă nu a putut fi rezolvată. „Nu numai în Petroşani există această problemă, ci în toate gările din Valea Jiului, pentru că săraci sunt peste tot. Îi scoatem noaptea din trenuri, dar ei se întorc înapoi, pentru că nu au unde locui. Avem mai multe plângeri de la cei care tranzitează gările din zonă, cerşetorii creându-le unele disconforturi, dar deocamdată, nu am putut eradica fenomenul“, au declarat reprezentanţii Staţiei CFR Petroşani.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Truda de a nu face nimic este visul unui fost ales local din re­gi­u­ne. Pus…

16 ore ago

Bulina albă

Paul-Mihai Nerges, l iderul echipei NovaVision din cadrul Universității Petroșani Pentru că, alături de colegii…

16 ore ago

Bulina neagră

Andrei I., din Deva Pentru că a fost trimis în judecată, fiind acuzat de comiterea…

16 ore ago

Lucian Ioan Rus, primarul municipiului Deva: Soluția pentru telecabina de pe Dealul Cetății este realizarea unui nou ascensor

În cadrul unei conferințe de presă sus­ți­nute luni, 25 mai 2026, primarul mu­ni­cipiului Deva, Lucian…

16 ore ago

Luncoiu de Jos: buget mic, eforturi mari. Dar sunt și vești bune

Magdalena Șerban În 2026, pentru primăriile cu un bu­get local restrâns, soluția prin­ci­pală o reprezintă…

16 ore ago

Drifturi la poalele Cetății. Ce face Poliția Locală Deva?

Unii tineri se distrează foarte fru­mos. Iar polițiștii locali din Deva nu fac nimic! Se…

16 ore ago