Categories: Actualitate

Gara Petroşani şi DN 66 A, pe masa de lucru a ministrului Transporturilor

Senatorul UNPR din Valea Jiului, Haralambie Vochiţoiu, într-o luare de cuvânt în plenul Senatului, a cerut ministrului Transporturilor să aloce fondurile necesare pentru două obiective extrem de importante pentru Valea Jiului şi judeţul Hunedoara.
Parlamentarul UNPR susţine că are certitudinea că reparaţia Gării Petroşani va începe în acest an. Astfel, nu mai puţin de 900.000 de lei vor veni pentru reparaţii la principala poartă de intrare în Valea Jiului, iar din 2017 Gara Petroşani va intra în reabilitare totală. „I-am explicat ministrului că este inadmisibil şi nu putem aştepta până în 2017, când gara va fi reabilitată şi că este nevoie de o măsură urgentă. Astfel, anul acesta, pentru gară vor fi alocate 900.000 de lei pentru reparaţii. Am ridicat, tot în plenul Senatului, şi problema DN 66A Câmpu lui Neag-Herculane. Ministrul Transporturilor mi-a dat asigurări că va aloca bani din bugetul statului şi se vor continua lucrările. Este vorba de continuarea lucrărilor pe segmentul Câmpu lui Neag-Herculane, unde finanţarea a fost sistată. Le-am promis oamenilor din Valea Jiului că mă voi ocupa de aceste două chestiuni, am primit asigurări de la ministru, este totul oficial şi nu doar promisiuni”, a declarat senatorul UNPR. (M.Gânju)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

Servicii medicale extinse la Spitalul Municipal Brad: Un nou specialist în Chirurgie Maxilo-Facială se alătură echipei

Spitalul Municipal Brad își extinde serviciile medicale destinate comunității locale și localităților învecinate prin cooptarea…

2 zile ago

Rotiri gratuite primite în tranșe: cum funcționează și ce trebuie să știi

În acest articol îți explic cum funcționează bonusurile fără depunere la care rotirile gratuite se…

2 zile ago

Proiect de 5,8 milioane de euro: Lucrările de modernizare a Parcului Central din Hunedoara, în linie dreaptă

Primăria Municipiului Hunedoara continuă implementarea proiectului de reabilitare și modernizare a Parcului Central, o investiție…

2 zile ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Scena politică româ­neas­că fierbe în culise, mai ales după insta­bi­li­ta­tea guvernamentală re­cen­tă, iar zvonurile despre…

3 zile ago

Bulina albă

Prof. univ. dr. ing. Radu Sorin Mihai, rectorul Universității din Petroșani Pentru că universitatea pe…

3 zile ago