Categories: Eveniment

Trei persoane anchetate pentru furtul ouălor de dinozauri

Adriana Năstase

Trei persoane sunt anchetate pentru furt calificat în cazul celor trei ouă de dinozaur, care au fost traficate ilegal în Italia, în urmă cu şase ani. În acest caz, procurorii de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara au deschis un dosar penal, nefiind exclusă extinderea cercetărilor şi la alţi suspecţi.

Infracţiuni la patrimoniu cultural
Procurorul Adina Velescu, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, a declarat că persoanele suspectate în dosarul ouălor de dinozauri pitici furate sunt cercetate în stare de libertate. Este vorba de trei persoane, printre care se numără şi un cetăţean italian. Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara, Nicolae Paştiu, s-a deplasat în Italia, pentru a recupera cele trei ouă de dinozaur pitic, împreună cu reprezentanţi ai Ministerului Administraţiei şi Internelor. Persoanele anchetate în acest dosar sunt învinuite de furt calificat, nerespectarea regimurilor de export a bunurilor de patrimoniu şi infracţiuni la patrimoniul cultural mobil.

I-au prins cu ajutorul Internetului
Ouăle de dinozaur pitic provin din situl paleontologic de la Tuştea, în apropiere de Haţeg, o zonă protejată UNESCO, şi au o vechime de 67 milioane de ani. Acestea au fost recuperate în Italia, ca urmare a cooperării dintre Poliţia Română, Biroul ataşaţilor de afaceri interne din cadrul Ambasadei României în Italia şi autorităţile italiene competente (Comandamentul de Carabinieri pentru Protecţia Patrimoniului Cultural). Obiectele au fost estimate la o valoare de 500.000 de euro. Ancheta în acest dosar a început în anul 2009, când forţele de ordine au descoperit pe Internet o fotografie reprezentând o femeie alături de ouăle de dinozaur. Datorită unui schimb de informaţii între cele două forţe poliţieneşti, responsabilii au fost identificaţi în nordul Italiei. Fosilele au fost predate reprezentanţilor autorităţilor române, la sediul Ambasadei României din Roma. În urma unor percheziţii la domiciliile suspecţilor din Italia, carabinierii au descoperit alte 6.000 de obiecte de patrimoniu arheologic.

MesagerulHunedorean

Recent Posts

Cum rămâne casa organizată când frigul lucrează pentru tine

Într-o locuință modernă, echilibrul dintre confort și funcționalitate se vede mai ales în spațiile în…

19 ore ago

Mobilier de exterior din lemn: avantaje, dezavantaje și întreținere

Visezi la o terasă în care să bei cafeaua dimineața sau la un colț de…

19 ore ago

PPC Energie lansează PPC MaxControl, oferta pentru prosumatori cu plata soldului la 30 de zile și protecție împotriva prețurilor negative

Cu PPC MaxControl clienții beneficiază de plata soldului generat din energia livrată în rețea în…

20 de ore ago

BĂRBAT DIN HUNEDOARA, CERCETAT PENTRU DEȚINEREA ILEGALĂ A UNEI ARME NELETALE SUPUSE AUTORIZĂRII

Polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase au desfășurat, la data de 9…

21 de ore ago

POLIȚIȘTII HUNEDORENI, ALĂTURI DE COMUNITATE PRINTR-UN GEST CARE POATE SALVA VIEȚI

Astăzi, la inițiativa Serviciului de Pregătire Profesională din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara, tinerii…

22 de ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Vorbesc cârcotașii că un ales local vrea să demisioneze, după ce a ajuns la concluzia…

2 zile ago