Categories: Actualitate

Trei nevinovaţi răniţi grav din cauza unui şofer de TIR

Şoferul vinovat de accidentul grav produs în apropiere de Petroşani este din Pui şi are 42 de ani. Individul conducea un autotren cu viteză şi a lovit o dubiţă din spate proiectând-o într-un autoturism care circula regulamentar.Şoferul nevi­novat şi doi pasageri din maşina sa au ajuns la Spitalul de Urgenţă Petroşani.
„Echipa operativă deplasată la faţa locului, din primele cercetări, a stabilit că un bărbat de 42 de ani, din comuna Pui, în timp ce conducea autotren, pe sensul de mers Haţeg – Petroşani, nu a păstrat o distanţă corespunzătoare faţă de un microbuz aflat faţa sa, condus de un bărbat de 48 de ani, din comuna Vânători, care se angajase în efectuarea mane­vrei de viraj la stânga, intrând în coliziune faţă-spate cu acesta. În urma impactului, microbuzul a fost proiectat pe sen­sul opus, intrând în coliziune cu un autoturism care cir­cula din sens opus, condus de un tânăr de 28 de ani, din ju­deţul Teleorman”, a precizat Bogdan Niţu, purtătorul de cuvânt al IPJ Hunedoara.
Tânărul de 28 de ani a rămas încarcerat în autoturism şi a avut nevoie de ajutorul pompierilor Detaşamentului Petro­şani. „La locul producerii accidentului, echipele de interven­ţie au găsit în autoturism un bărbat de 28 de ani încarcerat şi alte două persoane, un bărbat de 62 de ani şi o femeie de 48 de ani, politraumatizaţi, dar conştienţi. Concomitent cu operaţiunile de descarcerare, cele două echipaje de prim ajutor şi o echipă a SAJ Petroşani, au acordat îngrijiri răniţilor şi i-au stabilizat”, declară Anemona Doda, purtător de cuvânt ISU Hunedoara.
Poliţiştii rutieri au deschis un dosar penal pentru infrac­ţiunea de vătămare corporală din culpă în cazul şoferului TIR-ului, vinovat de producerea accidentului. (M. Gânju)

Mesagerul Hunedorean

Recent Posts

ANUNŢ

ANUNȚ ÎN VEDEREA ACORDĂRII SPRIJINULUI MATERIAL  TICHETE SOCIALE PE SUPORT MATERIAL ȘI PACHETE CU PRODUSE…

5 ore ago

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Un consiliu pestriț se anunță a fi la cârma unei urbe din sudul ju­dețului, după…

o zi ago

Laurenţiu Nistor, preşedintele Consiliului Judeţean Hunedoara: Avem de partea noastră experienţa administrativă, profesionalismul, priceperea, dar şi tinereţea cu viziunea inovativă

Șeful județului și-a depus candidatura pentru un nou mandat în fruntea Consiliului Județean Hunedoara. Laurențiu…

o zi ago

Bulina albă

Maria Sara Lupulesc, elevă în clasa a V-a la Școala gimnazială ”I.G. Duca” din Petroșani…

o zi ago

Bulina neagră

Aurel G. Pentru că a fost trimis în judecată pentru lovire și alte violențe, după…

o zi ago

Plângere penală împotriva celor care au modernizat telecabina de pe Dealul Cetăţii

Primarul Devei a decis că e mo­mentul să facă plângere penală împotriva celor care au…

o zi ago