Categories: Sport

Trei „dirijori”, un singur antrenor

Ciprian Marinuţ

Insensibile la indicaţiile patronului Marian Muntean şi ale celor doi consilieri tehnici ai echipei, handbalistele de la Cetate Deva au fost învinse, scor 28-31(14-16), aseară, la Deva, de SCM Bucureşti, echipă perfect condusă de antrenorul Vasile Mărgulescu.

Deficitare la receptivitate

Cetate Devatrans a rămas cu „bolile” din 2010 şi în noul an, deşi în „staff-ul” tehnic al echipei a apărut un nou membru. Cu indicaţii de la patronul Marian Muntean, managerul sportiv Alexandru Weber şi noul „consilier tehnic neoficial” Ladislau Kaporniay, Cetate Devatrans a fost asemeni unei căruţe trase de trei cai, în trei direcţii diferite. Astfel, chiar dacă valoarea sportivă a loturilor celor două echipe a fost sensibil egală, Cetate a fost învinsă de SCM Bucureşti, iar nou-promovata din Capitală, care e revelaţia campionatului, a urcat pe podiumul Ligii Naţionale.

Devencele au rămas insensibile la „avalanşa” de indicaţii primite şi au jucat haotic, în vreme ce bucureştencele au respectat cu religiozitate orice gest al experimentatului şi vicleanului tehnician Vasile Mărgulescu. „Am scăpat victoria printre degete, din cauza propriilor noastre greşeli. Ne-a bătut o echipă fără interi, pentru că jucătoarele noastre n-au respectat indicaţiile primite la pregătirea jocului. Am încasat multe goluri pe contraatac şi de la extreme, deşi handbalistele au fost avertizate în acest sens”, a spus Marian Muntean, finanţatorul echipei devene.

Au dat-o-n bară

Cu tânăra Munteanu promovată între titulare, Cetate a început bine, conducând de două ori cu două goluri diferenţă: 5-3 (min. 7) şi 7-5, (min. 11). CSM a trecut prima dată în avantaj în minutul 16, scor 8-9, graţie paradelor excelente ale portăriţei Iordache şi a golurilor marcate de pe extremă de fosta jucătoare a U. Remin, Elena Avădanii. Cetate a reuşit să revină şi să egaleze, scor 14-14 (min. 27), însă lidera adversarelor, Alina Dobrin, a inventat un gol incredibil, iar Avădanii a stabilit scorul la pauză la 14-16. Cetate a început perfect repriza secundă şi a reuşit să preia din nou conducerea (20-19, min. 38), pe fondul intervenţiilor bune ale portăriţei Delia Ghilă şi a unei apărări mai agresive. Din pă-cate, Vasile Mărgulescu a cerut time-out la momentul oportun şi a întors cursul partidei. Cetate a avut peste 10 lovituri în bară şi a deraiat, iar CSM a trecut la timonă. Cu trasee bine puse la punct şi cu viteză ucigătoare pe contraatac, CSM s-a distanţat la 31-26 în minutul 59, iar Cetate a diminuat scorul în ultimele secunde la 28-31.

AddThis Website Tools
MesagerulHunedorean

Recent Posts

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURIBÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

BÂRFE, ZVONURI, ADEVĂRURI

Au aflat zvonerii și po­vestesc acum prin târg că un purtător de halat alb a…

2 zile ago
Bulina albăBulina albă

Bulina albă

Angelica Georgeta Tomuța, directorul AJOFM Hunedoara Pentru că a organizat ca la carte conferința de…

2 zile ago
Bulina neagrăBulina neagră

Bulina neagră

E.C., din municipiul Petroșani Pentru că a fost trimis în judecată pentru tentativă de omor.…

2 zile ago

Crișcior: Sobe noi, cu bani de la stat, prin Programul „Rabla pentru sobe”

Magdalena Șerban Programul „Rabla pentru sobe”, prin care locuitorii din 27 de județe montane vor…

2 zile ago

Simeria. Tânăr băut și drogat, acuzat că și-a bătut mama

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Deva și victima agresiunii au cerut instanței emiterea unui…

2 zile ago

Doi soți și-au bătut și jefuit o cumnată

Cei doi tâlhari, soț și soție, au fost trimiși de soțul victimei s-o urmă­rească și…

2 zile ago